Educația nu are vârstă. Asta și-au spus cei circa 250 de studenți seniori din toată țara, care s-au înscris în acest an la Universitatea Vârstei a Treia. Pentru comparație, anul trecut, când abia a fost lansat proiectul, au fost de 4 ori mai puțini doritori. Proaspeții studenți spun că abia așteaptă să revină în bănci și să învețe lucruri noi. În acest an, pe lângă USM, Universitatea Vîrstei a treia a fost extinsă la Bălți și Cahul.
Sofia MELINTI, STUNDENTĂ: „Persoanele de vârsta a treia sunt persoane cu un potențial enorm.”
Asta spune Sofia Melinti, proaspăta studentă la Universitatea Vârstei a Treia din cadrul Universității de stat din Cahul. Femeia povestește că a auzit despre acest proiect la absolvirea primei promoții și și-a dorit și ea să revină în sala de clasă.
Sofia MELINTI, STUNDENTĂ: „Am auzit de la o prietenă din Chișinău că a încheiat aceste cursuri și pe data de întâi august anul acest am venit la universitate și am întrebat dacă și la Cahul sunt așa cursuri.”
Mare i-a fost bucuria când a aflat că din acest an Universitatea Vârstei a treia va ajunge și la Cahul.
Sofia MELINTI, STUNDENTĂ UNIVERSITATEA VÂRSTEI A TREIA: „Am fost prima care a scris cererea pentru studierea abilităților digitale și a limbii engleze. Și iată astăzi sunt studentă.”
Sofia Melinti va fi colegă de clasă cu Margareta Gîrneț, care a fost profesoară timp de 50 de ani. Acum, ea va avea rolul de studentă, iar foștii săi elevi îi vor fi dascăli.
Margareta GÎRNEȚ, STUNDENTĂ UNIVERSITATEA VÂRSTEI A TREIA: „Noi i-am pregătit ca și cadru didactic, începând cu școala pedagogică, apoi facultatea.”
Margareta Gîrneț spune că are nevoie de aceste studii pentru a fi mai protejată în fața dezinformării care a invadat spațiul online.
Margareta GÎRNEȚ, STUNDENTĂ UNIVERSITATEA VÂRSTEI A TREIA: „Noi chiar suntem îngrijorați și foarte creduli. Apăsăm, cine ne telefonează, pot să fac donații, da cine știe ce și cum apăs și unde se duce pensia noastră mizeră. De aceea asta m-a implicat, să însușesc cum să mă protejez în tehnologii digitale.”
Și la Bălți studenții seniori s-au înscris la studii în cadrul Universității Vârstei a Treia.
Iurie CUJBĂ, STUDENT UNIVERSITATEA VÂRSTEI A TREIA: „Am profesat mai bine de 50 de ani ca profesor de istorie. Vreau ca în continuare să-mi îmbogățesc abilitățile digitale. Principala modernizare este educația. Dacă noi vom fi bine educați, vom da exemplu și vom avea posibilitatea să-i educăm și pe alții.”
Proaspeții studenți spun că au avut toată susținerea din partea celor apropiați, iar asta îi motivează și mai mult.
„M-au susținut și nepoții, și toți. Mi-au zis bunica, chiar pleci? Chiar plec.”
Primul modul studiat se va axa pe competențele digitale.
Valeria BORȘ, ȘEFA CENTRULUI DE FORMARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ, USARB: „Cel de al doilea modul va fi la solicitarea seniorilor, ei vor avea posibilitatea să aleagă dintre cinci module propuse: Engleza pentru seniori, Istoria contemporană, Educația juridică, Starea de bine și comunicarea între generații.”
Proiectul „Universitate vârstei a treia” face parte din obiectivele Programului Național pentru îmbătrânire activă și sănătoasă și este implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu suportul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație.
Natalia PLUGARU, REPREZENTANT ADJUNCT UNFPA: „Acest program Universitatea pentru vârsta a treia este destinat persoanelor 60+ din Republica Moldova, ca să vină la studii și să-și continue activitatea lor. Ca îmbătrânirea să fie un proces activ și sănătos. ”
Prima promoție a Universității Vârstei a Treia a fost lansată la 1 octombrie, 2023. La finalul primului an de studii, circa 60 de studenți de peste 60 de ani au primit diplome de absolvire. Iar în acest an, în premieră, Universitatea Vîrstei a treia a fost extinsă la Bălți și Cahul.

