Sunt tineri, ambițioși și de nota 10. Vorbim despre elevii care au învățat ani la rând, au depus efort, iar acum au culesc roadele și își fac planuri pentru viitor. În acest an, 47 de elevi au luat zece pe linie la examenul de bacalaureat, mai mulți față de anul trecut.

Publicat:30.06.2024, 15:58

Ea este Andreea și are media 10 la examenele de bacalaureat.

Andreea CRECIUN, ABSOLVENTĂ:  „Pentru mine este important să-mi setez anumite scopuri și atunci când vizualizezi o anumită reușită este mai ușor să parcurgi obiectivele pentru a-l obține”.

Andreea spune că familia dar și profesorii i-au fost alături.

Andreea CRECIUN, ABSOLVENTĂ:  „Familia mea a fost cel mai mare suport pe care l-am avut, deoarece, nu au fost seri în care ei să se culce înaintea mea atunci când eu stăteam și învățam poate până mai târziu și asta a contat mult pentru mine. Profesorul de matematică mereu ne va rămâne în amintire cu consultațiile pe care acesta le-a făcut cu noi în fiecare zi din această vară indiferent că era zi de weekend sau zi de lucru”.

Și Emilia a fost surprinsă atunci când și-a aflat notele de bacalaureat. Spune că nici până acum nu realizează acest moment.

Emilia PÎRȚAC, ABSOLVENTĂ:  „Era dimineață și eram împreună cu mama, îmi tremurau mâinele și când am aflat rezultatele am sărit în sus de fericire și totodată a fost tristețe pentru că îmi dădeam seama că ne apropiem de universitate și de viata asta matură”.

Emilia spune că nu s-a așteptat la un astfel de rezultat pentru că nu a stat mereu cu mâna pe carte.

Emilia PÎRȚAC, ABSOLVENTĂ:  „Am învățat constant, mereu, dar nu pot să spun că am stat închisă în casă. Am avut mereu timp liber, numai că la sfârșit porcul s-a îngrășat binișor.”

Iana este din orașul Soroca și este unica elevă din raion care a obținut zece pe linie.

Iana GHERMAN, ABSOLVENTĂ:  „În momentul în care am aflat că am nota zece la toate examenele de bacalaureat nu mi-a venit să cred pentru că așteptam note diferite la limba română, care a fost cel mai greu examen pentru mine. În spatele acestor note a fost foarte multă muncă atât din partea mea cât și din partea profesorilor și ca să ajung la acest scop pe care mi l-am propus am lucrat foarte asidu”.

Corneliu SOLOMON, PROFESOR DE ISTORIE, DIRECTOR DE LICEU:  „Un elev trebuie să muncească în fiecare zi pe parcursul celor doisprezece ani de școală, să fie responsabill și să valorifice potențialul”.

Potrivit Ministerului Educației, 47 de elevi au obținut nota zece pe linie la examenele de bacalaureat din acest an.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.