Au mai ramas 2 zile de vacanta, iar copiii nu prea pot profita de ele deoarece cutreiera magazinele si pietile impreuna cu parintii lor, in cautarea celor necesare pentru scoala. Micutii au grija de ghiozdan si ce pun in ele, in timp ce parintii scotocesc in portofele. Totul e prea scump pentru salariile lor, spun ei.

De mana cu parintii si cu o lista lunga, copiii isi petrec ultimile zile de vara prin magazine si piete. Unii vor pasi in acest an pentru prima data pragul scolii, asa ca au emotii si la cumparaturi.

“La gradinita trebuie sa dormi, dar eu vreau la scoala sa invat mai multe. ”

"Nu o sa-ti fie dor de gradinita? Nu. Ma plictiseam acolo.”

Fratii Maxim si Marin vor merge in acest an in clasa intai. Au mari emotii, dar spun ca sunt pregatiti.  Desi bucuroasa ca-si va trimite fii la scoala, mama baietilor s-a intristat cand a trebuit sa scoata din buzunar pana la zece mii de lei pentru a le cumpara cele necesare. Banii i-a agonisit un an, dar i-a cheltuit in cateva ore. 

"Am adunat banii la coltun...Luam haine mai mari ca sa le rama si pe la anul...” 

Majoritatea parintilor crede ca preturile sunt exagerate. 

“Am cheltuit 3000...mari tare preturile...”

Fiind mereu la serviciu, parintii spun ca gasesc cu greu timp ca sa cutreiere prin piete si magazine in cautarea unor preturi mai mici.

"Am fost ieri, azi...." 

Unii spun ca au lasat cumparaturile pe ultima suta de metri, pentru a mai aduna putini bani. Aceste doua surori merg in acest an in clasa a doua si respectiv a treia si pentru ca parintii sunt la munca, ele au venit la cumparaturi cu bunica.

"Cautam fustita, camasa le-a cumparat...- Iti era dor de scoala?Nu...acolo trebuie sa scrii, da vara e mai bine, te joci..”

Ne-am obisnuit sa vedem mai des mamele la cumparaturi, desi mai rar, sunt si tati cu listele in mana cautand rechizite pentru scoala. Acest barbat a venit la Chisinau impreuna cu fiica de la Cricova. 

“- Trebuie sa luam caiete, ghiozdan are. Nu se poate decide ce fustita vrea. Vrei una simpla? Da.”

Comerciantii spun ca nu au umblat la preturi. Vanzarile sunt insa mult mai slabe decat anul trecut. 

“Oamenii cumpara strict necesarul, pentru ca nu au bani...”

“Sunt vanzari, dar se vede ca toti cauta ceva mai ieftin. Trebuie un parinte sa lucreze penste hotare si sa trimita bani acasa.”

Daca anul trecut pentru rechizite scolare parintii cheltuiau in jur de 600 de lei, in acest an, vanzatorii spun ca suma s-a micsorat pana la 400 de lei.