Acum trei zile, de sarbatoarea religioasa Sfintei Mucenite Sofia si a celor trei fiice ale sale: Pistis, Elpis, si Agapis (Vera, Nadejda si Liubovi), cu binecuvintarea Inaltpreasfintitului Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si al intregii Moldove, Preasfintitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan a savarsit Dumnezeiasca liturghie si sfintirea prestolului la „Sf. Boris si Gleb” a penitenciarului nr. 18 de la Branesti.

La eveniment au fost prezenti d-ul Dorin Lisman, directorul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, comisar-sef de justitie, d-ul Adrian Paterau, directorul Penitenciarului nr. 18-Branesti, inspector principal de justitie, Prot. mitr. Maxim Melinti, Presedintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorala in Institutiile Penitenciare.

Ierarhul a adresat un cuvant de  invatatura personalului din cadrul administratiei penitenciarului si persoanelor private temporar de libertate, vorbind despre Sfanta Mucenita Sofia si fiicele sale, despre puterea credintei acestora si martiriul lor. Totodata PS Siluan i-a indemnat pe cei prezenti sa nu deznadajduiasca si sa aiba incredere in Bunul Dumnezeu, Cel care poate ierta orice greseala celui care se pocaieste si-si doreste cu adevarat indreptarea vietii.

In cadrul Sfintei Liturghii mai multe persoane private temporar de libertate au primit Sfanta Impartasanie.

Dupa incheierea serviciului divin cativa colaboratori ai penitenciarului nr. 18 de la Branesti au fost decorati cu destinctii din partea Inaltpreasfintitului VLADIMIR, Mitropolitul Chisinaului si al intregii Moldove.