Agentiei Nationale pentru Reglementare in Energetica isi exprima ingrijorarea fata de un subiect de pe ordinea de zi a sedintei extraordinare de maine a Consiliului Municipal Chisinau, cu privire la aprobarea tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apa si de canalizare furnizat si prestat de catre Apa Canal Chisinau. 

Potrivit ANRE, in prezent Apa Canal Chisinau activeaza in baza unor Acorduri internationale de imprumut, iar competenta legala de aprobare a tarifelor pentru serviciul public de canalizare si de epurare a apelor uzate in cazul dat apartine ANRE.

„De notat ca, in conformitate cu articolul 35 alineatul 13 din Legea privind serviciul public de alimentare cu apa si de canalizare, tarifele pentru serviciul public de alimentare cu apa potabila, pentru serviciul public de canalizare si de epurare a apelor uzate prestate de operatori la nivel de municipiu si care activeaza in conditiile unor acorduri sau contracte incheiate cu organismele financiare internationale, ratificate sau aprobate de Parlament, Guvern sau de consiliile locale, se stabilesc in conformitate cu Metodologia tarifara si se aproba de catre Agentie”, se arata in comunicatul emis de ANRE

Totodata, reprezentantii ANRE mentioneaza ca in cazul in care operatorul nu activeaza in conditiile unor acorduri sau contracte incheiate cu organismele financiare internationale, tarifele se determina anual de catre operator in conformitate cu Metodologia tarifara si se prezinta Agentiei pentru avizare, iar consiliului local – pentru aprobare.

„Aprobarea tarifelor nominalizate de catre autoritatea administratiei publice locale, cu omiterea etapei de avizare sau substituirea autoritatii de reglementare de catre CMC alta decat ANRE, contravine legislatiei in vigoare, respectiv, este ilegala. In acest sens, ANRE in continuare isi exprima deschiderea totala si permanenta de a colabora cu operatorii din domeniile reglementate si autoritatile publice locale, in vederea depasirii obstacolelor si problemelor din sectoare, astfel incat sa asigure consumatorii cu servicii de calitate la tarife/preturi corecte si transparente”, se mai arata in comunicat. 

Pe ordinea de zi a sedintei extraordinare a Consiliului Municipal Chisinau din 3 noiembrie 2022, aprobata prin Dispozitia primarului general al municipiului Chisinau din 31 octombrie 2022, se regasesc trei subiecte, cu privire la preluarea datoriei conform Acordului de Imprumut incheiat intre Apa Canal Chisinau si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, cu privire la preluarea datoriei conform Contractului de Finantare incheiat intre Apa Canal Chisinau si Banca Europeana de Investitii, dar si cu privire la aprobarea tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apa si de canalizare furnizat/prestat de catre Apa Canal Chisinau. 

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.