Parada militară programată pentru 27 august, cu ocazia celor 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, stârnește deja discuții și îngrijorări în mediul online. În ultimele zile, pe Facebook și TikTok au apărut informații potrivit cărora trei avioane F-16 românești ar urma să survoleze Piața Marii Adunări Naționale în timpul evenimentului. Contactați de PRO TV, responsabilii de la ministerul Apărării au dezmințit informațiile și au precizat că avioanele F-16 din România nu vor participa la paradă. Mai mult, potrivit responsabililor, scenariul evenimentului nu prevede niciun survol.
„Este un fals. Informația potrivit căreia parada va include avioane F-16 de proveniență românească nu este adevărată. De altfel, parada nu prevede, în general, scenarii care să includă survolări”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului Apărării, Marin Butuc.
Precizarea vine după ce, pe rețelele de socializare, au apărut postări potrivit cărora participarea avioanelor românești ar fi „un semn de respect pentru cei care au luptat pentru independența țării”.

Chiar și fără survolări, parada din 27 august va fi una de amploare. Peste 2.000 de militari din Republica Moldova și țările partenere vor defila în Piața Marii Adunări Naționale, iar spectatorii vor putea vedea peste 100 de unități de tehnică militară și specială.
Un moment aparte al paradei îl va constitui participarea a 150 de veterani ai războiului pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, din cadrul Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia vor fi organizați în două formații.
Militari din nouă țări vor participa la paradă
La eveniment vor fi prezente și grupe port-drapel din România, Ucraina, Lituania, Italia, Polonia, Franța, Cehia și Statele Unite ale Americii, precum și din alte țări partenere.
Participarea militarilor străini este parte a evenimentelor dedicate aniversării a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.
Peste 100 de unități de tehnică militară
Spectatorii vor putea vedea peste 100 de unități de tehnică militară și specială, aflate în dotarea Armatei Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne.
Printre acestea se numără armament ușor de infanterie, sisteme de artilerie autopropulsată, instalații antiaeriene, sisteme de monitorizare și protecție a spațiului aerian, precum și vehicule militare cu destinație specială.
O parte dintre echipamente au fost achiziționate din bugetul național al apărării, iar altele au fost oferite prin programele de asistență ale partenerilor externi.
Repetițiile au început în august
Antrenamentele cu tehnica militară și specială au avut loc pe 11 și 13 august, pe traseul național M3, pe segmentul dintre sectorul de poduri și drumul L458 și strada Băcioii Noi.
Repetițiile vor continua pe 18 și 20 august, între orele 08:00 și 10:00, în cartierul Telecentru din Chișinău, sub podul de pe șoseaua Hâncești, pe tronsonul dintre străzile Lech Kaczyński și Sprâncenoaia.
Antrenamentele generale sunt programate pentru 21 și 25 august, în Piața Marii Adunări Naționale, între orele 22:00 și 00:00.
Tehnica militară va circula și pe drumurile naționale
Ministerul Apărării îi îndeamnă pe participanții la trafic și pe locuitorii din zonele vizate să țină cont de desfășurarea antrenamentelor și, după caz, să opteze pentru rute alternative.
Sursă video: Tik Tok

