Autoritățile din Israel vor achita peste 190 de mii de dolari Republicii Moldova pentru întărirea măsurilor de securitate la aeroport de anul trecut, atunci când autoritățile noastre au permis tranzitul celor peste 30 mii de evrei hasidici care au plecat în Ucraina, scrie presa israeliana.
Potrivit sursei, această suma va fi achitată pentru ca Republica Moldova să permită și în acest an pelerinilor să tranziteze țara ca să ajungă în orașul ucrainean Uman unde trebuie să sărbătorească Anul Nou evreiesc la mormântul rabinului Nachman din Bratslav.
Rabinul-șef al Moldovei, Pinchas Salzman, a trimis o scrisoare prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu în care îi cere să rezolve problema bugetului de securitate în acest an.
În 2023 aproximativ 30 de mii de evrei hasidici au tranzitat prin Moldova până în orașul ucrainean Uman pentru a sărbători Anul Nou evreiesc la mormântul rabinului Nachman din Bratslav.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.