Fostul director al filialei liceului „Orizont” din Ceadar-Lunga, Feridun Tufekci, care a fost expulzat din R. Moldova anul trecut si condamnat la 7 ani si jumatate de inchisoare in Turcia, ar putea primi o noua pedeapsa, scrie zdg.md
Conform nokta.md, care face referire la spusele sotiei acestuia, Galina Tufekci, procurorul insista asupra majorarii termenului de detentie, la 17 decembrie urmand sa aiba loc o noua sedinta, intr-un proces in care lui Feridun Tufekci ii sunt aduse invinuiri pentru activitate jurnalistica.
Femeia afirma ca nu stie ce pedeapsa va fi ceruta, dar, initial, procurorul a solicitat 28 de ani de inchisoare.
Feridun Tufekci a venit R. Moldova pe cand avea 17 ani, la studii, iar dupa finalizarea acestora s-a casatorit cu profesoara lui, Galina, ramanand in tara noastra. El a practicat jurnalismul, activand o perioada si la o televiziune turca, in calitate de corespondent strain.
In dimineata zilei de 6 septembrie 2018, sapte angajati ai retelei de licee „Orizont” au fost retinuti in timp ce ieseau din casa pentru a merge la serviciu si transportati la Aeroportul International Chisinau, acolo unde ii astepta un avion, platit de Serviciul de Informatii si Securitate (SIS), pentru a-i duce in tara lor de origine, Turcia. SIS declara atunci ca cei sapte cetateni turci ar avea legaturi cu o grupare islamista, condusa de clericul Fethullah Gulen, aflat de mai multi ani in auto-exil in SUA, din cauza relatiei sale tensionate cu presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Doi dintre cei sapte angajati ai Liceului „Orizont”, trimisi fortat in Turcia, erau profesori, iar ceilalti cinci detineau functii administrative in cadrul institutiei de invatamant. Majoritatea dintre acestia au familii in R. Moldova si copii care detin cetatenia R. Moldova, iar o parte dintre ei locuiau aici de peste 20 de ani.
La 11 iunie 2019, CtEDO a emis o hotarare prin care a declarat ca R. Moldova a incalcat dreptul la libertate si siguranta si dreptul la respectarea vietii private si de familie a cinci cetateni turci care s-au adresat in instanta europeana.
Ulterior, la 2 august, Procuratura Generala a anuntat ca a deschis un dosar penal pe faptul excesului de putere si depasirii atributiilor de serviciu, comis de angajatii BMA si SIS.


