Începând de anul viitor probele de absolvire a gimnaziului se vor desfășura în centre de examene după modelul celor de bacalaureat. Lucrările vor fi evaluate în mod centralizat și nu la nivel de raion, așa cum se practica anterior. Măsura face parte dintr-o serie de acțiuni propuse de Ministerul Educației după analiza rezultatelor examenelor de absolvire a gimnaziului din sesiunea curentă.

Dan PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI:  „Este esențial să asigurăm șanse egale pentru toți copiii din țară și să ne asigurăm că performanțele lor școlare sunt evaluate în primul rând pe merit.”

În acest an au fost monitorizate în mod centralizat peste 180 de instituții din 8 raioane ale țării. Totodată, au fost reevaluate centralizat 30 de procente din numărul total de teste scrise de elevi din sesiunea din iunie și toate lucrările elevilor care au participat la sesiunea suplimentară. Analiza rezultatelor a arătat că cele mai mari discrepanțe sunt identificate în cazul notelor de 8, 9 și 10 și a celor de 1-4. 

Există și instituții unde un singur elev a reușit să promoveze examenele de absolvire. Cele mai mici rate de promovare la  matematica din sesiunea curentă au fost înregistrate în raioanele Cimișlia, Cantemir, Drochia. Potrivit Ministerului Educației în acest an în premieră se va organiza o a doua sesiune suplimentară de examen pentru elevii care au restanțe la susținerea examenelor naționale de absolvire a gimnaziului. Aceasta se va desfășura în perioada 19-22 august, rezultatele urmând să fie anunțate pe data de 26 august.

Dan PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI:  „Exercițiul pe care l-am făcut în acest an demonstrează că în calitate de reprezentanti ai sistemului educațional mai avem de lucru pentru ca să avem pe bune un examen corect onest și unul care să reflecte calitatea în ansamblu a sistemului nostru educațional.”

Potrivit Ministerului Educației, anul acesta circa 30 de mii de elevi s-au înscris la  examenele de absolvire a gimnaziului.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.