Excesele alimentare din timpul sărbătorilor pot veni cu o serie de neplăceri – indigestie, disconfort și kilograme în plus. Nutriționiștii atenționează că plăcerea de a savura feluri de mâncare este temporară, însă efectele în urma unui abuz rămân pe termen lung. Așadar, specialiștii spun că organismul are nevoie de o perioadă de recuperare după mesele festive și vin cu un șir de sfaturi.

Sărbătorile pascale reprezintă reuniuni cu familia, momente frumoase, dar și... excese alimentare. Nutriționiștii afirmă că organismul are nevoie de detoxifiere și o perioadă de recuperare.

Maria-Victoria RACU, MEDIC NUTRIȚIONIST: „Primul și cel mai important lucru este să revenim la meniul nostru alimentar obișnuit. În perioada sărbătorilor de Paști există riscul acumulării kilogramelor, de la 1 până la 1,5kg. Pentru a preveni fixarea și staționarea kg în plus în organismul nostru, cu cât mai rapid revenim la alimentația noastră obișnuită, cu atât mai bine. Ideal ar fi să facem un mic deficit caloric, este recomandat minus 300-500 kcal.”

Pe lângă kilogramele în plus, excesele alimentare pot provoca indigestie sau afecțiuni precum gastrita sau pancreatita. Pentru a evita aceste probleme și dinsconfortul, specialiștii vin cu sfaturi.

Maria-Victoria RACU, MEDIC NUTRIȚIONIST: „Detoxifierea se va asigura prin eliminarea produselor hipercalorice procesate, mezeluri, toate tipurile de conserve, preparate din carne. Vom exclude cozonacul, băuturile carbogazoase, sucurile și alte băuturi dulci, și vom asigura acest aport de fibre alimentare corespunzător, din fructe, legume, verdețuri, cereale integrale. Vom hrăni microflora intestinală cu aceste fibre și cu produsele acido-lactice, de exemplu cu chefir, iaurt.”

Procesul de detoxifiere trebuie să fie unul natural, fără perturbarea regimului alimentar și înfometări.  

Maria-Victoria RACU, MEDIC NUTRIȚIONIST: „Trecerea de la o alimentație hipercalorică la una hipocalorică este un stres major pentru organism, el va conserva toate kg pe care le va acumula și beneficii pentru sănătate nu vom obține de pe urma acestui proces.”

Pe lângă alimentație, activitatea fizică își are și ea rolul în perioada de după sărbători.

Așadar, dă-i timp organismului să își revină și optează pentru o alimentație echilibrată.