Locuitorii din Braniște, Râșcani au înțeles că omul sfințește locul așa că s-au hotărât să își facă satul și comuna mai frumoase și mai sănătoase. Au început cu fântânile, care trebuiau curățate ori adâncite, au continuat cu construirea unor platforme pentru colectarea plasticului și mai au multe planuri bune și prietenoase cu mediul în care trăiesc. Totul este posibil datorită unui proiect de finanțare din partea Suediei și implementat de o asociație obștească din comună.
„Măcar dacă nu te vezi, să te auzi! Zi salut!”
„Iată acum va fi ceva frumos.”
Pentru început, la Braniște localnicii și-au îndreptat privirile și mai ales mâinile muncitoare către fântâni. Cu sapa în mână câțiva dintre ei lucrează să transforme o fântână veche de aproape un secol și care de doi ani nu a fost curățată.
Serghei GLAVAN, LOCUITOR AL COMUNEI BRANIȘTE: „Eu sunt din 1960, ea are peste 80 sau 90 de ani. Când eram noi mici ea era.
- Toți se foloseau de fântâna aceasta.
- Va arăta frumos, colacul e nou, din lemn.”
De patru ore munceau și acești bărbați, iar unul dintre ei a coborât în interiorul ei.
Sergiu SMEREAC, LOCUITOR AL COMUNEI BRANIȘTE: „E greu, persoana se află la adâncime și ne facem griji. Demult nu am curățit fântâna.”
- Noi nu suntem mulți, dar suntem uniți, aceste persoane ies mereu și ajută.
Și fântâna de la intrarea din comuna Braniște poate servi din nou localnicii, după ce a fost curățată și adâncită. Mai ales că face parte dintr-un traseu turistic de la nord.
Nicolae MOSCALU, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI OBȘTEȘTI ”MOȘTENITORII”: „La Sud se află „Suta de Movile”, mai la Sud – „Pădurea Domnească”, iar mai la Nord – „Grota de la Duruitoarea Veche”, se află exact pe traseul „Stâncile Prutului”, fiind un loc destul de important pentru localitate, dar și pentru traseul turistic.”
Se muncește cu spor și prin gospodării. Aici de exemplu se lucra la confecționarea unor platforme pentru colectarea plasticului.
Nicolae MOSCALU, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI OBȘTEȘTI ”MOȘTENITORII”: „Vor fi plasate în locurile publice din Braniște, lângă primărie, magazine, casa de cultură.”
Un alt loc supus transformării este terenul gunoiștei din sat.Mai multe mașini curățau zona, unde urmează să fie plantați copaci și creată o singură intrare de acces. Autoritățile spun că își doresc să restrângă mult suprafața gropii de gunoi.
Daniela COLTUN, PRIMARUL COMUNEI BRANIȘTE, RAIONUL RÂȘCANI: „Vom semăna un rând de copaci de salcâm boieresc, va fi un gard ecologic verde, ca să protejeze în caz de vânt, ploaie, să nu se extindă gunoiștea pe imaș, pe proprietățile private ale oamenilor.”
Lucrările sunt posibile datorită unui proiect, finanțat de Suedia și implementat de Asociația Obștească ”Moștenitorii”, în parteneriat cu primăria comunei Braniște.

