„Sistemul de aparare al Republicii Moldova a fost in permanenta discreditat si sabotat de politicieni. Problema nu a fost stricta a sistemului militar pe interior, pentru ca specialistii militari s-au mentinut la nivelul cuvenit. Vorbim despre o sabotare din perspectiva politica”, a declarat expertul militar Marin Butuc, transmite Radio Chisinau, citat de Rador.

Potrivit expertului militar, credibilitatea intentiilor de modernizare a Armatei Nationale nu a avut niciun succes, fiind sabotata in mod intentionat la nivel politic.

„Asta se intampla desi acordurile care le-am avut pentru cooperarea si participarea noastra la exercitiile multinationale le-am avut inca din anii 90. Dar cineva a preferat sa le trateze tendentios, in context politic”, a spus expertul militar.

Acesta a mai mentionat ca sistemul de aparare al Republicii Moldova nu poate functiona mai departe cu 0,38% din PIB.

„Aceasta este cea mai mica alocare bugetara din categoria statelor neutre sau ca marime comparabile cu Republica Moldova. Exista necesitatea macar a modernizarii sistemului nostru de aparare, inlocuirea vechiului cu nou”, a spus Marin Butuc, care a mai precizat ca acest lucru trebuia sa se intample inca din 2014, cand au fost clare intentiile Rusiei.

Generalul Virgil Balaceanu, prezent intr-o interventie prin Skype, a spus ca prin lovirea predilecta a tintelor care aprovizioneaza cu energie si apa Ucraina, rusii vor sa creeze dificultati majore in ce priveste traiul zilnic si economia Ucrainei, mai ales in conditiile toamnei si a venirii sezonului de iarna.

In ce priveste situatia de pe front, ofiterul a precizat ca aceasta ramane favorabila Ucrainei, dar cu anumite nuantari.

„Daca ne uitam la realizarile din urma cu o luna din zona Harkov, la sud de Donbas, vedem un ritm care a fost mult mai intens decat ce se reuseste acum in zona respectiva si pe malul drept al Niprului, in zona orasului Herson. Pe de alta parte, vedem introducerea in invazie a noi forte rusesti. Nu ma asteptam sa fie introduse atat de repede. Au grabit introducerea lor in invazie,avand in vedre ca au avut un program foarte scurt de pregatire”, a afirmat Virgil Balaceanu.

Potrivit generalului Armatei Romane, exista cativa indici ca rusii de vor retrage de pe malul drept al Niprului. „Pe surse externe am aflat de introducerea pe capul de pod a 1000 de militari, care nu inseamna foarte mult. Sunt informatii despre retragerea unor echipamente din bazele aeriene, a unitatilor de artilerie si, nu in ultimul rand, evacuarea unui numar mare de civili. Este un lucru important retragerea rusilor de pe malul drept al Niprului, pentru ca se creeaza un cap de pod care poate constitui o amenintare”, a spus Virgil Balaceanu.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.  

Sursa: