O interventie contracronometru a avut loc in aceasta dimineata la Buiucani. S-a intamplat din cauza unei explozii, care a prins sub daramaturi un barbat de 66 de ani. Acesta a fost transportat la spital.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, explozia a avut loc intr-un garaj de pe strada Liviu Deleanu din capitala.

In aceasta dimineata, catre orele 11 si 25 de minute, angajatii IGSU au fost apelati pentru a interveni in urma lichidarii consecintelor exploziei de pe strada Liviu Deleanu.

La fata locului s-au deplasat 4 echipaje de pompieri si 2 autospeciale. 

A avut loc o operatiune contracronometru pentru salvarea unei persoane care a fost prinsa sub daramaturi in urma exploziei respective.

In momentul de interventie salvatorii erau permanent in comunicare cu persoana care se afla sub daramaturi. A fost necesara interventia utilajului de deblocare si descarcerare.

In urma exploziei, barbatul de 66 de ani a fost transportat la spital cu diferite traumatisme, iar circumstantele producerii incidentului urmeaza a fi stabilite.