Consumatorii de gaze naturale din Republica Moldova vor primi cu întârziere facturile pentru consumul din luna iunie. S.A. „Energocom” anunță că documentele de plată vor fi emise estimativ în prima parte a lunii august, în contextul trecerii la un nou sistem propriu de procesare a plăților și facturare.

Potrivit companiei, amânarea este determinată de procesul de tranziție la propriul sistem informatic, care presupune efectuarea unor teste suplimentare și verificarea datelor înainte de emiterea facturilor.

„Această etapă este necesară pentru ca procesul de facturare să se desfășoare corect și transparent, iar informațiile incluse în facturi să fie procesate corespunzător”, precizează reprezentanții Energocom.

Energocom a preluat integral procesul de facturare și deservire a consumatorilor

Compania amintește că, începând cu luna iunie, gestionează integral, în regim propriu, procesele de evidență comercială, facturare și deservire a consumatorilor finali de gaze naturale din Republica Moldova. Astfel, aceste servicii nu mai sunt prestate în baza contractului de externalizare încheiat anterior cu S.A. „Moldovagaz”, ci sunt administrate direct de Energocom.

Reprezentanții companiei susțin că, în ultimele luni, au fost dezvoltate capacități operaționale și tehnologice proprii, inclusiv sisteme informatice, proceduri interne și echipe specializate, menite să asigure gestionarea directă a întregului proces de furnizare și facturare. Potrivit Energocom, noul model va contribui atât la optimizarea cheltuielilor operaționale, cât și la consolidarea capacităților interne ale societății.

Consumatorii pot achita în avans consumul de gaze

În același timp, compania anunță că persoanele care doresc își pot achita în avans consumul de gaze pentru luna iunie. Sumele plătite vor fi înregistrate în sistem ca plăți în avans și vor fi luate în calcul la emiterea facturii.

Conform calendarului prezentat de Energocom, începând cu 1 august vor fi emise facturile pentru consumul din luna iunie, iar din 10 august vor începe să fie expediate și facturile aferente consumului din luna iulie.

Fără penalități pentru întârzierea facturilor

Compania dă asigurări că întârzierea privește exclusiv procesul de facturare și nu afectează furnizarea gazelor naturale către consumatori. Totodată, în această perioadă nu vor fi aplicate penalități sau majorări de întârziere, iar termenul de achitare va fi calculat din momentul emiterii facturii și va fi indicat în documentul de plată.

Pentru informații suplimentare, consumatorii pot contacta Centrul de Apel al S.A. „Energocom” la numărul 1309 sau pot transmite solicitări prin intermediul poștei electronice.