Fara apa in robinete - asa traiesc de-o viata locuitorii din Risipeni, Falesti, satul de bastina al presedintei Maia Sandu. Asta, desi acum patru ani autoritatile au inaugurat cu mare fast apeductul pentru care au cheltuit 11 milioane de lei. Astazi, cei peste 2 mii de sateni continua sa care apa din fantanile vechi si poluate. Autoritatile locale spun ca problema e din cauza ca o alta conduca nu este finalizata si pana la ei nu ajunge apa.

Asa se chinuie in fiecare zi Nina Rusu pentru a-si umple butelia cu apa. La 69 de ani, femeia se descurca destul de greu. 

Nina RUSU, PENSIONARA:“Doamne, e ca fara mancare. In primul rand, trebuie sa ai apa ca sa poti sa faci mancare, sa mai speli. Tare mi-i greu. Suntem bolnavi, batrani. Ne trebuie apa.“

Lia Brasoveanu spune ca a obosit sa stranga apa de ploaie pentru treburile casnice. Femeia regreta ca nici in acest an, nu va avea apa la robinet.

LIA BRASOVEANU, PENSIONARA:

“Sta totul mort. Asa cum au pornit atunci, asa si a ramas totul pe loc.”

“Strangem apa cand ploua, pregatim vasele, caldarile, toate tinichelele de la casa le umplem cu apa, ca sa avem pana cand iar va ploua.”

Femeia spune ca apa din fantani este murdara si scoate lunar din buzunar cate 300 de lei pentru a-si cumpara apa potabila.

“De doua ori pe luna imi aduc apa, cate doua butelii. 65 de lei e butelia adusa.”

Cel mai dureros, spun oamenii, este ca toate tevile au fost instalate, banii s-au cheltuit, iar apa prin tevi.. nu curge. 

Valentina BAXAN, LOCUITOARE:“Au fost trase tevile, a fost trasa canalizarea, dar tot ne amana si ne tot spun ca va fi apa, dar care e problema noi nu cunoastem.”

Din banii alocati pentru proiect, a fost construita si o statie de tratare a apei, care acum a ajuns in paragina.

Dmitrie MOSORETE, PRIMARUL SATULUI RISIPENI:“Din 2017 pana in prezent, din pacate, prin retelele de alimentare cu apa si statia de tratare nu a mers nicio picatura de apa, dat fiind faptul ca sursa de alimentare cu apa pentru localitati este magistrala Prut-Falesti, care nu este gata sa ne livreze apa potabila.” 

Autoritatile locale recunosc ca tevile montate in localitate se uzeaza, insa nu pot face nimic pentru a grabi lucrurile.

Dmitrie MOSORETE, PRIMARUL SATULUI RISIPENI:“Este o investitie undeva si rusinoasa, fiindca, orientativ, peste 11 milioane de lei se uzeaza.” 

Reprezentantii Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord, responsabili de proiect, promit ca locuitorii din Risipeni vor avea, totusi, acces la apa potabila. 

CONSTANTIN BINDIU, REPREZENTANT ADR NORD:"Sistemul de aprovizionare cu apa potabila in comuna Risipeni a fost realizat de Agentia de Dezvoltare Regioanla Nord in perioada anilor 2014-2017."