Federațiile și organizațiile sporturilor aeronautice din țară acuză de abuz Asociația Obștească Aeroclub Chișinău, care gestionează aerodromul de la Vadul lui Vodă, aflat în proprietatea statului. Potrivit reprezentanților acestora, ONG-ul ar impune taxe în mod arbitrar și, invocând diferite motive, ar interzice unor sportivi să folosească infrastructura aerodromului. Cei din urmă spun că acuzațiile sunt nefondate și urmăresc doar un interes ascuns al persoanelor vizate.
Federația de Parașutism din Republica Moldova este nemulțumită că Asociația Obștească ”Aeroclub din Chișinău”, care gestionează Aerodromul de la Vadul lui Vodă, a majorat în mod arbitrar taxele pentru folosirea infrastructurii acestuia. Dacă până acum organizația achita doar pentru închirierea spațiilor, de la o vreme au fost impuse taxe și pentru fiecare zbor, dar și orice alt tip de activitate, spune președintele Federației.
Nicolas NICULA, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI DE PARAȘUTISM DIN RM: ”De fapt este un monopol al aeroclubului asupra aerodromului din Vadul lui Vodă, fiindcă astăzi practic ei au posibilitatea prin decizia aceasta de a interzice zborurile, să interzică activitatea oricărei organizații pe teritoriul aerodromului din Chișinău."
Federația de Parașutism, care are peste o sută de membri și care ne reprezintă țara la zeci de competiții internaționale, consideră totul un abuz.
Nicolas NICULA, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI DE PARAȘUTISM DIN RM: ”Este un precedent foarte periculos după părerea noastră și astăzi și pe viitor în gestiunea aerodromului pentru că oricare grup de oameni poate să influențeze activitatea Republicii Moldova??.”
Membrii altor organizații de sporturi aeronautice povestesc despre abuzuri. Un pilot de la Asociația de Planorism susține că ar fi fost dat afară din cadrul Aeroclubului din Chișinău fără vreun motiv, iar de atunci i s-ar interzice să zboare pe aerodromul din Vadul lui Vodă.
Serghei KLIUEV, PILOT-INSTRUCTOR, ASOCIAȚIA DE PLANORISM: ”În anul 2019 am revenit în Moldova cu ideea de a dezvolta sportul planorist pentru că de aici am pornit. Am început să colaborez cu Aeroclub Chișinău, dar așa s-a primit că în 2021, printr-o decizie secretă a consiliului de administrare, am fost exclus din aeroclub și mi-a fost interzis să zbor pe aerodromul Vadul lui Vodă și chiar să fiu prezent acolo.”
Eugeniu MUSTEAȚĂ, REPREZENTANTUL FEDERAȚIEI DE PARAȘUTISM DIN RM: ”La ziua de astăzi nu există un cadru normativ expres reglementat unde să fie clar care este procedura de a exclude un membru din cadrul clubului, de a introduce, care este cadrul normativ cu privire la taxarea a diferitor servicii prestate de diferite ONG-uri. În viziunea noastră ei pur și simplu se folosesc de lipsa acestui cadru normativ și abuzează de situația creată, se folosesc de terenul statului în exclusivitate în interesele lor.”
Și fostul director al Aeroclubului din Chișinău spune că aerodromul din Vadul lui Vodă, unicul din țară specializat pentru aviația generală, nu mai este un loc unde se pot dezvolta sporturile aeronautice.
Sergiu MOCANU, FOSTUL PREȘEDINTE AL AEROCLUBULUI CHIȘINĂU: "Acolo un grup de oameni printre ei și câțiva piloți practic au pus mâna pe acest aeroclub. /05:03 Ei vor să își facă un club de elită pe un teren al statului pe un teren de 184 de hectare de pământ și să aibă acces doar ei cu familiile lor și să nu mai permită nimănui lucrul acesta, iar asta este inadmisibil."
Asociația Obștească „Aeroclub din Chișinău”, care potrivit unei hotărâri de Guvern din 2007 gestionează Aerodromul de la Vadul lui Vodă, spune că toate acuzațiile sunt nefondate și urmăresc doar un interes personal ascuns.
Oleg BURLACU, DIRECTORUL EXECUTIV AL AO „AEROCLUBUL DIN CHIȘINĂU: „ [..] Aerodromul „Vadul-lui-Vodă”este un obiectiv de infrastructură cu acces public controlat. Fiind un spațiu securizat, toate activitățile se desfășoară în strictă conformitate cu legislația Republicii Moldova.[..] Taxele stabilite pentru utilizarea infrastructurii aerodromului sunt conforme cu reglementările legale. [..] Susținem și încurajăm practicarea sporturilor aeronautice, astfel, toate activitățile cu caracter sportiv sunt gratuite în totalitate. Nu există nici o organizație care s-ar fi retras de pe teritoriul aerodromului „Vadul-lui-Vodă”. [..] ”...se arată în comentariul ONG-ului.
Cei de la Autoritatea Aeronautică Civilă au convocat o ședință pentru a soluționa problema.
Irina BODOLICA, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL AAC: „Este o ședință ordinară de lucru unde ne propunem să clarificăm neînțelegerile existente între Federația de Parașutism din Republica Moldova și Aeroclubul Chișinău."
Ministerul Educației, responsabil și de domeniul sportului, spune că investighează acest caz.
Sergiu GURIN, SECRETAR DE STAT PE DOMENIUL SPORTULUI: "Noi o să încercăm să îi susținem din punct de vedere legislativ. Vedem partea noastră deja ca și parte a instituției care elaborează politici și le coordonează, monitorizează. O să lobăm deci interesul Federației pentru că este o Federație cu un specific, care e unic de felul ei. Poate e cazul ca hotărârea să fie abrogată și să fie făcută una nouă.”
Potrivit ministerului educației, în prezent infrastructura aeronautică se află în subordinea ministerului Infrastructurii, în adresa căruia au fost înaintate mai multe demersuri pentru a afla detalii, spune secretarul de stat. Am solicitat și noi un comentariu de la Ministerul Infrastructurii și Agenției Proprietății Publice, însă nu am primit deocamdată un răspuns. Aerodromul de la Vadul lui Vodă a fost construit în perioada sovietică și se află pe o suprafață de 180 de hectare. Terenul aparține statului, iar din 2007 este dat în gestiune Asociației Obștești Aeroclubul din Chișinău pentru dezvoltarea sporturilor aeronautice.

