Le cunoașteți astăzi pe primele trei femei care au fost numite în fruntea Inspectoratelor de Poliție din Leova, Cantemir și Călărași. Noua funcție a fost o provocare, recunosc acestea, și o surpriză – spun bărbații din subordinea lor. Este pentru prima dată când trei Inspectorate de Poliție din țară sunt conduse de femei.

Vladlena Țoncu, noul șef al Inspectoratului de Poliție din Leova, a îmbrăcat uniforma de polițist acum 10 ani. După ce a activat în domeniul juridic și al ordinii publice, recent a fost numită într-o funcție de conducere.

Vladlena ȚONCU, ȘEFA INSPECTORATULUI DE POLIȚIE LEOVA: ”Este doar o săptămână de când activez în această instituție. A fost o provocare această avansare. Dacă să spargem steriotipurile ce țin de femeile din funcțiile de conducere, am fost acceptată nefiind discriminată pe criteriul de gen.”

Femeia a acceptat funcția, atribuită până acum doar bărbaților, și spune că principala prioritate pe care o are este securitatea oamenilor.

Vladlena ȚONCU, ȘEFA INSPECTORATULUI DE POLIȚIE LEOVA: ”Când veneam spre direcția raionului, când am trecut de inscripția raionului Leova, am înțeles că de acum încolo sunt responsabilă de siguranța oamenilor care trăiesc aici.”

Ajunsă șef al Inspectoratului de la Leova, zilele sunt mai intense, povestește Vladlena Țoncu. Își începe dimineața la Hîncești, unde locuiește împreună cu familia.

Vladlena ȚONCU, ȘEFA INSPECTORATULUI DE POLIȚIE LEOVA: ”Circuitul zilnic, mi-am asumat asta. Dar urmează să-mi găsesc o locuință și să mă stabilesc aici, să-mi iau familia lângă mine. Copiii mei au fost foarte entuziasmați, cea mică a zis ”mama mea e director”.

Francesca GÎNDEA, REPORTER PRO TV: ”În fiecare dimineață, Vladlena Țoncu parcurge 60 km până ajunge aici, la inspectoratul de poliție Leova. În subdiviziunea pe care o conduce sunt în total 101 angajați, dintre care 30 de femei.”

Zilnic merge în teritoriu și are mai multe ședințe cu subalternii săi.

Colegii acesteia spun că au fost surprinși să afle că instituția, care până acum era gestionată de bărbați, va fi condusă de acum încolo de o femeie.

Gheorghe BODORCEANU, ȘEFUL ADJUNCT AL IP LEOVA: ”Prima dată am conducător direct o doamnă. Mi s-a părut din start straniu, dar de pe data de 11 aprilie, a devenit realitate. 
-Ați văzut diferențe în abordare?
-Este mai receptivă, mai vorbăreață. Noi, bărbații, uneori ne mai abținem.”

Pentru că noua funcție presupune și noi obligațiuni, polițista spune că își vede mai rar copiii și deseori este nevoită să discute cu ei online.

Mergem acum la Cantemir. În fața Inspectoratului ne aștepta Rodica Bostănică, noua șefă a instituției.

Rodica BOSTĂNICĂ, ȘEFA INSPECTORATULUI DE POLIȚIE CANTEMIR: ”Când am intrat în sală am văzut că în colectiv mai sunt încă vreo 10 femei. Bărbații erau cu zâmbetul pe buze, pe care mai rar îl vezi la un inspector de poliție.”

Rodica Bostănică spune că nu i-a fost ușor să accepte propunerea de a conduce inspectoratul de poliție din Cantemir, până acum activând la Chișinău.

Rodica BOSTĂNICĂ, ȘEFA INSPECTORATULUI DE POLIȚIE CANTEMIR: „Le-am recunoscut că pentru mine a fost o provocare să conduc această instituție, cu greu am acceptat. Chiar și gândul ca e 115 km distanța de la Chișinău mi s-a dat greu. Eram obișnuită că munceam în centrul capitalei și îmi părea straniu să vin la Cantemir.” 

Colegii ei, în special bărbații, au rămas surprinși când au aflat că, pentru prima dată, Inspectoratul va fi condus de o femeie.

Oleg CERENIUC, ȘEFUL SECȚIEI SECURITATE PUBLICĂ, IP CANTEMIR: ”Noi am fost obișnuiți că în funcțiile de conducere trebuie să fie doar bărbați, dar eu nu aș spune că e foarte straniu, noi avem diferite direcții în cadrul inspectoratului care sunt conduse de doamne și noi vedem că au rezultate bune în activitate.” 

Elena HARITON, CONDUCĂTOR URMĂRIRE PENALĂ, IP CANTEMIR: ”Nu m-a așteptat din start, dar acest fapt mi-a adus o bucurie enormă, pentru că știu posibilitățile unei femei anume în funcții de conducere. Un exemplu este șefa statului.”

Din 11 aprilie și inspectoratul de poliție din Călărași este condus de femei. Diana Cotelea a fost numită în funcția de șef a instituției, iar adjunct a devenit Viorica Bobea. Polițistele au activat până acum în diferite structuri ale IGP.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.