Fermierii care cresc ovine și caprine pot beneficia de un ajutor financiar direct din partea statului, în valoare maximă de un milion de dolari. Granturile sunt destinate susținerii investițiilor în dezvoltarea infrastructurii de producere și procesare în sectorul zootehnic.

Potrivit ministerului Agriculturii, banii pot fi utilizați pentru construcția și modernizarea încăperilor zootehnice, dotarea acestora cu tehnologii de ultimă generație, precum și achiziționarea animalelor de prăsilă. 

„De asemenea, sunt disponibile fonduri pentru eficientizarea energetică a exploatațiilor, inclusiv pentru implementarea tehnologiilor de obținere a energiei regenerabile (stațiilor de biogaz și a panourilor fotovoltaice)”, precizează ministerul.

Pentru a beneficia de granturi, producătorii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

-Să fie înregistrați și să activeze în teritoriul controlat de autoritățile Republicii Moldova, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți.

-Să fie deținători legali ai bunurilor ce fac obiectul stimulării prin grant, având un termen de arendă sau comodat de minim cinci ani.

*Să dispună de un plan de afaceri viabil pe termen lung.

-Să contribuie cu minimum 50% din valoarea sub-proiectului investițional.

Lista completă a criteriilor de eligibilitate și documentele necesare pentru aplicare pot fi consultate în Manualul de alocare a granturilor, iar dosarele pot fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.