Fetita de sase ani, fiica femeii de 30 de ani care murit in urma tragicului accident de la Singera provocat de o politista care s-a urcat bauta la volan, a fost externata din spital pentru a putea fi la inmormantarea mamei sale. Despre asta a anuntat avocatul familiei care a venit si cu noi detalii despre noaptea in care s-a intamplat totul. 

Ultimul update: 30.08.2023, 13:51 Publicat:30.08.2023, 13:39

„Au mers in vizita. A fost hramul localitatii. Se deplasau spre rude, pe trotuar. Erau mai multe persoane, dar doamna fiind in stare de ebrietate, mergea cu viteza, a pierdut controlul volanului si s-a izbit intr-un parapet din piatra care a si salvat viata mai multor persoane. Erau vreo sase, sapte persoane”, ne-a spus avocatul angajat de barbatul femeii decedate. 

Contactati de PRO TV, responsabilii de la Spitalul Clinic Municipal de Copii “Valentin Ignatenco“ ne-au spus ca fetitei de 6 ani i s-a permis sa plece din spital pentru a fi la inmormantarea de maine a mamei sale. Ulterior, copila va reveni pentru investigatii suplimentare si medicii vor decide daca  va continua tratamentul in spital sau la domiciliu.  

Accidentul tragic s-a produs in noaptea de 29 august, la Singera. Politista care activeaza in cadrul Inspectoratului National de Securitate Publica se afla la volanul unei Toyota cand a pierdut controlul volanului si a intrat pe trotuar, lovind trei persoane. In urma impactului, o femeie de 30 de ani si-a pierdut viata, iar fiica ei de 6 ani si sora de 17 au fost ranite. Cele trei se intorceau de la hramul localitatii. 

Soferita in varsta de 22 de ani detine permis de conducere si se afla in afara orelor de serviciu. Testata alcoolscopic s-a stabilit ca aceasta avea o concentratie de alcool de 0,5 mg/l in aerul expirat, asta desi norma este de 0,15. Ieri, politista a fost suspendata din functie si a fost retinuta pentru 72 de ore.

Astazi, procurorul de caz a anuntat ca tanara si-a recunoscut integral vina si conlucreaza cu ancheta. Mai mult, acesta a mentionat ca soferita nu are antecedente penale, iar in calitate de politista a activat aproximativ doi ani. Acum tanara risca inchisoare de la 4 la 8 ani. 

Citeste si : Tragedia de la Singera: Cine este politista care a provocat accidentul, soldat cu decesul unei tinere mame de 30 de ani 
Citeste si : Ultima ora. Politista care a provocat tragicul accident de la Singera, soldat cu decesul unei mame de 30 de ani, si-a recunoscut vina. Declaratiile facute de procurorul de caz - VIDEO 
Citeste si : „Ea considera ca trebuie sa raspunda pentru faptele ei.” Declaratiile facute de avocatul politistei care s-a urcat bauta la volan si a provocat tragicul accident de la Singera - VIDEO 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.