Fostul parc „Aventura” de lângă Centrul de Expoziții Moldexpo va fi transformat într-o zonă modernă de agrement, cu terenuri sportive și spații gastronomice. Conducerea instituției a prezentat astăzi proiectul final, dar și rezultatele licitației publice pentru amenajarea terenului. Primele lucrări ar putea începe în următoarele luni.

Pe teritoriul fostului parc va fi amenajat un spațiu gastronomic modern, unde vizitatorii vor putea petrece timpul la terase. Copacii din zonă vor fi păstrați.

Diana AMBROS, REPORTER PRO TV: „Pe lângă zona gastronomică, proiectul prevede că acolo vor apărea terenuri pentru sport, cum ar fi padel, pickleball și badminton. Spațiile vor fi moderne și accesibile.”

Conducerea Moldexpo spune că noul concept urmărește transformarea terenului abandonat într-o zonă atractivă de petrecere a timpului liber pentru locuitorii capitalei. La licitație s-au înscris 20 de participanți, iar doar pentru amenajarea terenurilor de padel au concurat zece ofertanți. Potrivit administrației, investițiile private în proiect vor depăși 10 milioane de lei.

Zinaida POPA, DIRECTORUL INTERIMAR CIE MOLDEXPO: „Moldexpo va încasa anual aproximativ 6 milioane și 800 de mii de lei. /02:50 Acești bani care vor fi reinvestiți în modernizarea infrastructurii complexului.”

Responsabilii spun că primele rezultate ale investițiilor ar putea fi vizibile în aproximativ trei luni. Pentru demararea lucrărilor este necesar însă certificatul de urbanism emis de Primăria Chișinău. Terenul fostului parc „Aventura” aparține statului, este gestionat de Agenția Proprietății Publice și se află în folosința Moldexpo.