Fostul presedinte al Romaniei,Traian Basescu va afla peste o luna daca va ramane sau nu cetatean al Republicii Moldova. Astazi magistratii Judecatoriei Chisinau au audiat partile, intr-o noua sedinta, iar pe 19 ianuarie va fi luata o decizie.
Avocatul fostului presedinte al Romaniei, Traian Basescu a declarat ca a adus noi probe care demostreaza ca lui Traian Basescu i-a fost retrasa cetatenia moldoveneasca ilegal.
Andrei BIVOL, AVOCATUL LUI TRAIAN BASESCU: “Este vorba despre declaratii din partea lui Igor Dodon in privinta motivelor de retragere a cetateniei lui Traian Basescu. Aceste declarattii arata ca cetatenia a fost retrasa arbitrar si strict pe motive politice, pentru ca nu au venit autoritatile specializate competente care sa vina cu aceasta propunere asa cum este corect din punct de vedere legal.”
e cealalta parte, avocatul presedintelui Igor Dodon sustine ca partea adversa nu are argumente juridice.
Maxim LEBEDINSCHI, AVOCAT IGOR DODON: “Noi am prezentat ca domnul Basescu se afla sub urmarire penala in calitate de suspect la momentul pretinderii cetateniei R. Moldova. Faptul ca dumnealor au prezentat un cazier judiciar din România care nu reflecta calitatea de suspect se explica prin faptul ca legea româna nu prevede posibilitatea inscrierii a acestor calitati de suspect in cazier.”
Traian Basescu a devenit cetatean moldovean anul trecut printr-un decret semnat de Nicolae Timofti. La inceputul lunii ianuarie presedintele Igor Dodon i-a retras cetatenia, pentru ca i-ar fi fost oferita cu incalcari.
Ulterior, Traian Basescu l-a actionat in judecata pe Igor Dodon, pentru ca i-ar fi retras ilegal cetatenia Republicii Moldova. Traian Basescu este presedintele de onoare al Partidului Unitatii Nationale din Moldova.

