Fostul vicepresedinte al Curtii de Apel Chisinau condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru omor din imprudenta, in cazul Padurea Domneasca, ar putea scapa de pedeapsa, sustine avocatul familiei lui Sorin Paciu. Gheorghe Cretu a atacat decizia primei instante la Curtea de Apel Balti, care examineaza cererea de trei ani si inca nu a emis o decizie finala, iar, potrivit avocatului, termenul de prescriptie expira la sfarsitul acestui an.
Victor MUNTEANU, AVOCATUL FAMILIEI: “Doar in anul 2017 au fost numite spre examinare pana in prezent 16 sedinte de judecata, dar au avut loc doar doua intr-un an.”
Potrivit avocatului, in cazurile pentru omor din imprudenta termenul de prescriptie este de cinci ani.
Victor MUNTEANU, AVOCATUL FAMILIEI: “Pe 23 decembrie expira termenul. Va fi dispusa incetarea urmarii penale din motivul expirarii termenului de prescriptie.”
Avocatul sustine ca parintii lui Sorin Paciu cred ca procesul de judecata intentionat se taraganeaza si in consecinta nimeni nu va fi pedepsit.
Victor MUNTEANU, AVOCATUL FAMILIEI: “Exista riscul ca persoana sa nu fie trasa la raspundere mai ales ca ceilalti au fost achitati.”
L-am telefonat pe avocatul lui Gheorghe Cretu pentru comentarii, el insa a refuzat sa vorbeasca. Nu a oferit multe detalii nici procurorul care investigheaza cazul, Valeriu Dubasari precizad doar ca ancheta este aproape de final. Sorin Paciu a fost impuscat la 23 decembrie 2012, in timpul unei vanatori la care au participat persoane cu functii inalte in stat, printre care si fostul Procuror general Valeriu Zubco, demis ulterior pentru tainuirea incidentului.
Fostul vicepresedinte al Curtii de Apel, Gheorghe Cretu, acuzat de procurori pentru omor din imprudenta, a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare, fiind obligat sa achite familiei daune morale in valoare de un milion de lei, iar fostul director Moldsilva, care figura in acelasi dosar a fost achitat.

