Fructele, legumele si zaharul s-au scumpit luna trecuta. Potrivit Biroului National de Statistica, s-au inregistrat majorari si la serviciile prestate populatiei, in special in ceea ce priveste tarifele la gaz. Totusi, rata inflatiei in Republica Moldova a scazut sub 34 de procente, dupa ce in ultima luna preturile medii de consum au scazut usor.

Potrivit datelor publicate de Biroul National de Statistica, preturile medii de consum pentru luna trecuta s-au majorat cu aproape 34% (33,97% - PE ECRAN), comparativ cu septembrie anul trecut. Cea mai mare crestere a fost inregistrata la produsele alimentare, care s-au scumpit luna trecuta cu 37,12%. Pentru marfurile nealimentare pretul a crescut cu 22,42%, iar pentru serviciile prestate populatiei scumpirile se apropie de 50 la suta.

Produse alimentare – 37,12%
Marfuri nealimentare – 22,42%
Servicii prestate populatiei – 47,25%

In luna septembrie, fata de august curent, cresteri mai accentuate de preturi au fost inregistrate la fructe, legume, dar si zahar.

In schimb, ouale de gaina s-au ieftinit luna trecuta cu 2,4 la suta. Unele reduceri de pret s-au inregistrat la carburanti, in timp ce la alte produse nealimentare, cum ar fi incaltamintea si confectiile, preturile au crescut. Cresteri mai accentuate ale tarifelor s-au inregistrat la serviciile prestate populatiei, cele comunal-locative si cele de furnizare a gazelor naturale.

Potrivit Biroului National de statistica, in septembrie rata inflatiei s-a micsorat cu 0,32 puncte procentuale fata de luna august, cand a depasit 34 de procente. In septembrie 2021, rata inflatiei era de aproape 7%.

Acum doua luni, guvernatorul Bancii Nationale  a anuntat ca preturile ar putea creste cel mai mult in octombrie-noiembrie, cand inflatia ar putea ajunge la cel mai inalt nivel - de aproape 35 de procente.