Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață într-un depozit cu materiale de construcții din sectorul Ciocana al Capitalei. Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 1.500 de metri pătrați, iar zeci de pompieri luptă pentru stingerea focului.

Elisa BOLDURATU, REPORTER PRO TV: „Incendiul a izbucnit în această dimineață în jurul orei 6:30. Aceasta a curprins o suprafață de 1500 de metri pătrați. Flăcările s-au extins cu repeziciune deoarece în depozit se aflau materiale de construcție.”

Flăcările au afectat și depozitul, precum și oficiul unei companii care se ocupă cu exportul de miere.

Pompierii IGSU au reușit să localizeze incendiul la ora 10:00. Pentru o coordonare eficientă a acțiunilor din teren, la locul incendiului a fost instituit Statul Major.

Tatiana MUNTEANU, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL IGSU: „În procesul de intervenție au fost implicate 13 autospeciale cu 82 de angajați IGSU.”

„Cauza este încă prematur, preliminar să o înaintăm pentru că la fața locului lucrează specialiștii IGSU pentru a înainta cauza în sensul respectiv.”

Intervenția pentru lichidarea completă a incendiului a durat aproape toată ziua Potrivit IGSU, nu au fost înregistrate victime.