Lothar Wieler, directorul Institutului Koch - principalul for pentru prevenirea bolilor infectioase din Germania - a declarat ca exista semne clare ca al treilea val al pandemiei de coronavirus a inceput deja.

Joi se implineste un an de cand Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a declarat pandemie de COVID-19.

In continuare se impune respectarea cu strictete a masurilor de protectie impotriva contaminarii cu SARS-CoV-2, precum purtarea mastii si distantarea fizica, in pofida vaccinarii care a inceput deja, a declarat miercuri Wieler intr-o intalnire cu presa la sediul OMS din Geneva.

Campania de vaccinare este o cursa impotriva coronavirusului care sufera mutatii, dar linia de sosire se intrevede deja, a apreciat el, potrivit Agerpres.

Daca nu vor exista intreruperi, precum posibile perturbari in procesul de productie a vaccinurilor, 80% din populatia Germaniei ar putea fi imunizata impotriva coronavirusului pana in toamna, iar daca aceasta prognoza se va implini atunci toate masurile restrictive ar putea fi ridicate, a apreciat Lothar Wieler.

In ziua in care a fost declarata pandemia, au fost raportate circa 118.000 de infectii cu SARS-CoV-2 si 4.300 de decese pe plan mondial. Dupa un an, statisticile OMS releva aproape 120 de milioane de infectari si aproximativ 2,6 milioane de decese in lume.

La ora actuala, preocuparea majora a OMS este distribuirea inegala a vaccinurilor impotriva COVID-19.

Daca SARS-CoV-2 se raspandeste fara probleme in unele parti ale lumii, mutatiile si variantele sale pot constitui un pericol peste tot, a avertizat in mai multe randuri directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Intrucat tarile mai bogate au contracte directe cu producatorii de vaccinuri, mai putine doze de ser sunt disponibile pentru mecanismul de acces echitabil la vaccinuri COVAX, sprijinit de OMS.

O a opta incercare a Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) de a cere ca peste 100 de tari sa-si suspende temporar brevetele pentru vaccinurile impotriva coronavirusului in scopul sporirii productiei a esuat miercuri, noteaza dpa.

Sursa: Agerpres/ StirileProTV

Sursa: