Liderul PL Mihai Ghimpu face declaratii privind retinerile CNA din ultimele zile.
Mihai Ghimpu, LIDER PL: "Timp de 3 zile, au fost arestari si Curtea de Apel a anulat decizia primei instante privind referendumul de demitere a primarului Dorin Chirtoaca, iar astazi este motiunea de cenzura impotriva Corinei Fusu. Nu am de gand sa apar sau sa invinuiesc pe cineva. Organul de drept se ocupa de asta, iar cei care au incalcat legea sa raspunda, sa raspunda atunci cand sunt aduse probe si dovezi.
In dosarul penal este datoria organelor sa aduca probe si nu a altcuiva. Cred ca v-ati intrebat de ce tace Ghimpu. Situatia nu este simpla, eu cunosc aceasta profesie.
In primul rand se discuta cu avocatii, am discutat cu avocatul domnului Chirinciuc, o sa ma intalnesc si cu ceilalti. Ce am constatat, din pacate, si tare imi pare rau.
Pe de o parte, avem ordonanta procurorului in cazul lui Chirinciuc.
E invinuit ca a dat voie sa extraga lut. Acest ordin nu a avut niciun efect juridic, a fost anulat. Ministrul a corupt primarul? Dealul cu lut? Noi avem bani de la BERD si BEI pentru a construi drumuri, insa fara lut nu se poate face acest lucru. I s-a cerut sa faca drumurile. I s-a reprosat ca stau 500 de milioane si nu-i luati pentru a face drumurile.
CNA, insa prezinta alt document, alt motiv.
Unde e vinovat aici domnul ministru?
Imi pare rau ca sufera colegii mei. Ce tine de celelalte retineri urmeaza sa ne documentam. Scopul a fost denegrarea partidului meu si a mea. Uitati-va liberii, uitati-va Ghimpu cum fura fondurile europene cu Chirinciuc. Iata ce inseamna sa iei o decizie cu oricine doar ca sa scapi de dihorii rosii."


