Dupa 12 ani, cat a fost in santier, in ajunul alegerilor locale, la Sangera a fost inaugurata astazi o gradinita. Institutia are doua etaje si o capacitate de 320 de copii. Pana acum in localitate era doar o singura gradinita unde nu era loc pentru toti, astfel ca parintii erau nevoiti sa isi duca picii in satele vecine. Lucrarile au costat aproape 55 de milioane de lei.

Cladirea cu doua etaje din centul orasului Singera, vopsita in diferite culori, atrage de departe privirile trecatorilor. 12 ani, de atat au avut nevoie autoritatile ca sa o construiasca.

Diana AMBROS, REPORTER PRO TV:„Gradinita noua are o capacitate de 320 de copiii, in total 14 grupe. Aici cei mici vor dormi la amiaza, iar in aceasta incapere picii se vor juca, vor invata si vor lua masa. Mobilierul este nou si comod. Totodata, incaperile sunt dotate cu un bloc sanitar.”

Gradinita are o spalatorie de ultima generatie, un bloc alimentar bine dotat, dar si o cazangerie.

Alina MOROSAN, DIRECTOAREA GRADINTEI DIN SINGERA:„Avem sala de sport, sala de festivitati, cabinetul asistentei medicale, cabinet metodic.”

Parintii deja si-au inscris copii la noua gradinita. Pe lista fiind deja 200 de doritori. In Sangera pana acum era doar o singura instititutie prescolara cu 40 de locuri.

„-Am asteptat pana acum ca sa fie deschisa gradinita noastra.-Pana acum unde pleacau?-La Codru. Am asteptat, totusi, asta sa fie, ca se construiaste inca de cand copilul meu era mic, primul copil si tot eram in asteptare, poate ceva o sa fie mai repejor. Dar copilul cel mai mare deja e la scoala, macar acesta mic sa aiba noroc sa se duca.”

La fel ca si alti parinti din Sangera, Natalia Buhac, mama a 4 copii a asteptat deschiderea gradinitei mai bine de 10 ani.

Natalia BUHAC, MAMA: „-Se duceau in oras, la Codru, la aeroport, mai stiu eu. Stiu ca multi stau acasa chiar pentru ca nici acolo nu erau locuri. Asa ca... se descurcau cum puteau.“ - Pana acum unde plecau copiii dumneavoastra la gradinita?-Nu, stateau acasa. Doua fete au mers la gradinita asta veche, dar grupa pregatitoare, de pilda, s-a inchis si mergea numai o fetita la gradinita. Dar acum o sa plece toti.”

Deocamdata la gradinita vor activa doar 4 grupe.

Alina MOROSAN, DIRECTOAREA GRADINTEI DIN SINGERA:„Iar apoi vom forma celelalte grupe, pana in iarna vor fi noua si la anul viitor ne propunem inca 5 sa deschidem. Pentru acest 4 grupe sunt educatori si urmeaza sa mai angajam.”

Potrivit primarului orasului Singera gradinita a inceput sa fie construita in 2012, iar dupa 8 ani, in 2020 s-a depistat ca majoritatea lucrarilor au fost facute prost. Astfel, autoritatile publice locale au obligat agentul economic din contul sau sa inlature toate erorile.  

Valeriu POPA, PRIMARUL ORASULUI SINGERA: „-18 luni de zile noua ne-a luat ca sa refacem toate lucrarile care au fost executate necalitativ. -De ce a durat atat de mult? - Probabil gradinita a fost doar o prioritate declarata, dar nu a fost o prioritate in sine insasi. De asta noi in 2020 am spus ca renuntam la drumuri, poate la proiecte de apeduct de canalizare, alte proiecte de infrastructuta dar toti banii ii investim in gradinita. “  

Lucrarile de constructie a gradintei au costat aproape 55 de milioane de lei. Circa 45 de milioane de lei au fost alocati din bugetul primariei capitalei, 5,7 milioane din partea primariei Singera, 3 milioane din partea guvernului Romaniei si 1,2 milioane de lei din partea unei agentii din Turcia.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.