În lunile iulie-septembrie, Energocom a achiziționat de pe piața europeană circa 329 milioane de metri cubi, dintre care pesre 284,67 milioane de metri cubi a fost vândută către Moldovagaz, pentru consum curent sau pentru sezonul rece ce urmează.
Prețul mediu ponderat al gazelor procurate a constituit 404,92 dolari per o mie de metri cubi. În acest scop au fost folosiți bani din grantul oferit Republicii Moldova de Guvernul Norvegiei Nansen, din creditul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltar și surse proprii ale companiei.
Pentru aceste achiziții au fost organizate 42 de runde de licitații respectând regulile creditului BERD, la fiecare rundă participând până nouă companii din Europa. Trei pătrimi din gaze au fost procurate de la companii înregistrate în România și de pe bursa română – BRM. În total, s-au semnat contracte cu 8 entități comerciale din România, Grecia, Austria, Elveția.

La capitolul tranzacțiilor de vânzare către Moldovagaz, se menționează că acestea au fost adjudecate pe platforma administrată de BRM EST Moldova, subsidiara locală a Bursei Române de Mărfuri, fiind și operatorul platformei de tranzacționare a gazelor naturale din Chișinău. Alte cantități mai mici au fost vândute către companii locale, în contextul în care de la 1 ianuarie 2025 toți consumatorii mari vor fi obligați să procure gaze de pe piața liberă, iar în această perioadă tot mai mulți agenți economici migrează spre platformă BRM Est.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
Sursă foto: Facebook/ SA Energocom


