Gripa a mai facut o victima. O femeie in varsta de 59 de ani din raionul Floresti a murit aseara din cauza virusului AH1N1, acesta fiind al patrulea caz de deces din cauza gripei din acest an. Totodata, in scolile din tara tot mai multi elevi lipsesc din cauza infectiilor respiratorii. Si dascalii vor avea de recuperat orele pierdute, ei, la fel, fiind tinta virozelor.
35 de absente s-au inregistrat astazi la liceul “Natalia Dadiani” din capitala. Numarul elevilor care sufera de viroze este in crestere de la o zi la alta.
“Eu am fost bolnava, dar m-am tratat. Am stat 10 zile acasa si deja urmeaza sa recuperez materia.”
Nici pe profesori virusul nu i-a ocolit. Sase profesori au lipsit astazi de la ore.
Ana GHEORGHITA, DIRECTOR LICEU “N. DADIANI”: “Cand nu e unul il inlocuim, facem alta ora si tot asa, incercam sa ne descurcam.”
Potrivit celor de la sanatate publica, aseara gripa a mai facut o victima, acesta fiind al patrulea deces din cauza virusului AH1N1. Este vorba de o femeie de 59 de ani din raionul Floresti care s-a adresat tarziu la medic. Ea a murit si din cauza ca mai avea si alte boli. In aceasta saptamana am depasit pragul epidemic de gripa. Asta pentru ca de saptamana trecuta, numarul imbolnavirilor a tot crescut. In aceste zile, tot mai multi oameni se adreseaza la medic cu simptome de gripa. La aceasta policlinica din sectorul Botanica al capitalei, astazi holurile erau pline.
“Initial m-a durut gâtul, capul, am avut temperatura înalta. Am fost la medic luni, mi-a prescris tratament, iar astazi am venit din nou.”
Nadejda PLACINTA, MEDIC DE FAMILIE: “De obicei se adreseaza tarziu, ar fi bine la primele simptome.”
Daca timp de trei saptamani nu se va inregistra o scadere a numarului cazurilor, atunci va fi declarata stare de epidemie. Numai saptamana trecuta s-au imbolnavit 155 de persoane, iar de la inceputul anului s-au inregistrat deja 340 de cazuri. Medicii recomanda sa mergem la spital la aparitia primelor simptome si sa nu incercam sa ne tratam acasa.

