Un vânzător din Piața Centrală de aproximativ 50 de ani, a fost condamnat la 11 ani de închisoare, după ce în anii 2018-2019 a exploatat sexual două adolescente de 16 ani. Una dintre ele era însărcinată, iar cealaltă avea retard mintal și era fugită de acasă. Atenționăm, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Potrivit PCCOCS, condamnatul era proprietarul unei gherete din piață, unde lucra în calitate de vânzător.

Inițial, acesta a propus fetelor să facă curățenie în încăperea pe care o deținea, pentru 20-50 de lei pe zi.

Cea care era însărcinată lucra deja în piață, iar pe cealaltă care avea retard mintal a întâlnit-o în apropierea pieței. Pe parcurs, bărbatul îi procurase uneia dintre ele și haine, astfel, câștigând încrederea ei.

La scurt timp, când adolescentele aveau nevoie de bani, acesta le-a propus să-i presteze servicii sexuale, de cele mai multe ori mergeau într-o încăpere din interiorul pieței.

Ulterior, bărbatul le-a găsit clienți cărora acestea le prestau servicii sexuale – în majoritatea cazurilor în apartamente închiriate, hoteluri, saune, pentru sume de 100, 200 lei. 

Adolescenta cu retard mintal a rămas însărcinată, iar ulterior a avortat. Aceasta s-a infectat cu SIDA și a decedat. În tot acest timp mama fetei a încercat să o readucă acasă.

Mama adolescentei cu dizabilități l-a denunțat pe bărbat autorităților, iar în 2019, învinuitul a fost plasat în arest preventiv. 

Făătașul a fost condamnat la 11 ani de închisoare.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.