Guvernul a decis să majoreze plafonul de consum al energiei electrice pentru care nu se va aplica TVA. Astfel acesta va crește de la 100 la 150 de kilowați-oră. Tot ce se va consuma peste această limită va fi taxat cu 20% TVA. Și în cazul gazelor naturale, noua taxă de 20 la sută va fi percepută doar pentru consumul care depășește 150 de metri cubi pe lună. Modificările ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie anul viitor, după încheierea sezonului de încălzire. 

Autoritățile au majorat de la 100 la 150 de kilowați-oră pe lună plafonul de consum al energiei electrice scutit de TVA, după analiza datelor actualizate privind consumul gospodăriilor. 

Dorin JUNGHIETU, MINISTRUL ENERGIEI: „Inițial s-a discutat de 100 de kW pentru energie electrică, deci pentru cei 100 de kW nu urma să se aplice TVA-ul de la 1 aprilie 2027. Acum, reieșind din evaluările suplimentare care au fost făcute și din cifrele actualizate privind consumurile medii ale gospodăriilor, s-a decis că plafonul trebuie crescut până la 150 de kWh lunar.”

Astfel, de la 1 aprilie, primii 150 de kilowați-oră de energie electrică vor fi, în continuare scutiți de TVA, iar pentru consumul care depășește acest plafon se va aplica taxa de 20%. În cazul gazelor naturale, primii 150 de metri cubi vor fi taxați cu TVA de 8%, așa cum este în prezent, iar consumul suplimentar – cu 20%.

Potrivit ministrului Energiei, majorarea plafonului pentru energia electrică a fost decisă după ce calculele au arătat că majoritatea gospodăriilor din Republica Moldova consumă, în medie, între 140 și 150 de kilowați-oră lunar. Moldova este, în prezent, singura țară de pe continentul european care nu aplică TVA la energia electrică, în timp ce pentru gazele naturale este în vigoare o cotă redusă de 8 la sută.