Guvernul a aprobat astăzi lista celor 30 de proiecte care vor fi finanțate în 2026. Aceste proiecte prevăd lucrări de reparație, modernizare și dotare în mai multe instituții din țară.
Potrivit Executivului, fondurile vor fi folosite pentru repararea și modernizarea școlilor, spitalelor, centrelor culturale și sportive. De asemenea, vor fi îmbunătățite condițiile de trai ale oamenilor, iar consumul de energie va fi redus prin economii și eficientizare.
Printre proiectele incluse se numără renovarea acoperișului Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, reparații la școli și grădinițe din Molovata și Rezina, dar și dotarea unor instituții medicale din Dubăsari și Rezina. De asemenea, vor fi procurate autobuze școlare.
Programul prevede și sprijin financiar pentru agricultorii din raionul Dubăsari, care sunt afectați la posturi de control neautorizate.


