Haos si trafic paralizat pe mai multe strazi din Chisinau. Dupa protestul de ieri, care s-a lasat cu altercatii, astazi partidul SOR a organizat un flashmob pe treceri de pietoni. Zeci de oameni au blocat circulatia timp de aproape o ora. Pe strazi s-au format ambuteiaje mari, iar mai multi soferi au depus plangeri la politie.
Cu pancarte in maini, manifestantii au blocat circulatia pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica al capitalei. In timp ce marsaluiau pe trecerea de pietoni, acestia au fost claxonati de soferii blocati in ambuteiaje kilometrice. In fruntea manifestantilor era deputatul partidului SOR, Marina Tauber.
Cativa politisti au intervenit in incercarea de a-i opri pe cei veniti la flashmob sa blocheze trecerea.
Simpatizantii partidului SOR au blocat circulatia si pe o strada din sectorul Riscani.
Marina Tauber a declarat ca astfel de actiuni vor fi organizate in fiecare zi.
Marina TAUBER, DEPUTAT PARTIDUL SOR: „Astazi am blocat practic toate traseele din toata tara inclusiv si in Chisinau. Aceasta este doar o atentionare ca asa o sa fie in fiecare zi si o sa blocam toata Moldova. O sa venim cu surprize si flashmoburi.”
Ieri, aproape 80 de persoane, dintre care 24 minori, au fost duse la Inspectoratul de Politie, in urma altercatiilor la protestul organizat de partidul SOR in centru capitalei. Marina Tauber, aflata in fruntea protestatarilor, s-a certat cu fortele de ordine, dupa ce a incercat sa mute protestul in fata Guvernului, desi potrivit politiei si a celor de la primarie, nu avea o permisiune in acest sens.
Revendicarea principala a partidului, liderul caruia este condamnat de prima instanta pentru fraude la BEM, este achitarea de catre Guvern a facturilor de gaze pentru cele trei luni de iarna. Reprezentantii Guvernului au declarat ca nu comenteaza protestul.
Ieri, seful Politiei Nationale a anuntat ca Serviciile secrete ruse voiau sa organizeze incidente la protestele de ieri, dar planul a fost zadarnicit de oamenii legii, care au retinut mai multe persoane ce puneau la cale dezordini in masa.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.