Igor Dodon a venit cu o reactie, dupa ce Procurorul General, numit de acesta la sfarsitul anului 2019 a fost suspendat din functie. Fostul sef de stat spune ca aceasta este o greseala politica fatala.

Igor DODON, LIDER PSRM: "Azi a fost comisa o greseala politica fatala. Sa arestezi un Procuror General, fara temeiuri clare, cu mascati, in graba, noaptea, din frica fata de ceea ce cunoaste el si din neputinta de a merge pe cai legale in demiterea lui – toate acestea arata ca guvernarea se afla in mare disperare. Si a luat pe cai foarte si foarte gresite.

Nimeni nu poate sti exact care vor fi consecintele pe termen lung ale acestui abuz iesit din comun asupra statului de drept, dar este clar ca aceste consecinte vor fi negative pentru cei care au dat unda verde abuzului. Ei vor purta in cele din urma raspunderea deplina pentru nebunia de astazi.

Stimati cetateni, azi ne-am convins cat e de periculos pentru un stat de drept cand dictatura se camufleaza in democratie si cand uzurparea puterii se ascunde dupa slogane proeuropene. Anume asemenea procese urmarim in ultimele luni si saptamani, cand rand pe rand institutiile statului sunt capturate politic, mai ceva ca pe timpurile lui Plahotniuc, iar guvernarea efectueaza o epurare totala a celor care nu sunt membri PAS sau nu poarta eticheta de „oameni buni”. Le amintesc celor de guvernare ca vremurile mereu se schimba, mai ales asa „vremuri bune” ca acestea, si atunci vor raspunde inevitabil pentru faradelegile si precedentele periculoase pe care le comit ei azi.

P.S. La emisiunea TV din aceasta seara, care a fost inregistrata la orele 12:00 pentru ca am planificat din timp o deplasare de 2 zile, nu am oferit comentarii la situatia de azi, pentru ca nimeni nu isi inchipuia ca Presedintia si PAS vor comite o asemenea eroare strategica. Dar cu primul prilej (joi-vineri voi fi deja in tara) voi reveni la acest subiect.

Toti politicienii vor avea inca multe de spus despre ce s-a intamplat azi. Si nu doar politicienii, dar si cetatenii, procurorii, judecatorii. Astazi este inceputul sfarsitului pentru acest regim …"

Procurorul General a fost suspendat din functie in aceasta seara. Ministrul Justitiei a convocat de urgenta Consiliului Superior al Procurorilor pentru a numi un sef interimar al institutiei. De rand cu Alexandr Stoianoglo au fost suspendati si trei adjuncti de-ai sai. In aceste momente la Procuratura au loc perchezitii.

Ministrul Justitiei spune ca Alexandru Stoianoglo este acuzat ca in 2011, pe vremea cand era deputat, ar fi facilitat adoptarea unor modificari ale unei legi care au permis spalarea a miliarde de dolari prin bancile moldovenesti. 

Dupa ce a aflat ca a fost suspendat, Procurorul General a anuntat un briefing de presa pentru ora 18:00. Dar nu a mai apucat sa apara in fata presei, asa cum mascatii de la SIS au venit la Procuratura. Pana la aceasta ora nici Stoianoglo, nici responsabilii de la Serviciul de Informatii si Securitate nu au iesit din sediul institutiei. Alexandru Stoianoglo a fost numit Procuror General la sfarsitul anului 2019, printr-un decret semnat de presedintele de atunci, Igor Dodon. Anterior, acesta a fost deputat democrat.