„Nu ne mai purtati de grija„ - acesta a fost raspunsul presedintelui Parlamentului, dupa ce ieri Vladimir Putin s-a aratat nedumerit de faptul ca tara noastra pastreaza rezervele de gaze in depozitele din Ucraina. Igor Grosu a precizat ca tot gazul pe care Moldova il are in rezerve a fost platit si ca autoritatile pot decide singure unde sa-l pastreze. Deputatii din opozitie s-au abtinut sa comenteze declaratia liderului de la Kremlin.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE: „Nu e clar de ce o parte din gazul pe care ei il numesc al lor, gaz moldovenesc primit de la noi, il pastreaza pe teritoriul Ucrainei. Cu asta trebuie sa ne clarificam si o sa rog Ministerul Energeticii sa analizeze asta mai aprofundat.”
Aceasta declaratie a fost comentata dur astazi de presedintele Parlamentului.
Igor GROSU, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA: „Apucaturi imperiale! Scuzati-ma, va rog, care e treaba lor unde imi tin eu cheile de la masina, da, care sta parcata? Care-i treaba lui? Unde sta sarea in casa, nu e treaba lui. Asa si aici, nu va suparati, noi am platit pentru acest gaz, hai cumva noi singuri o sa hotaram unde il tinem.”
Igor Grosu a declarat astazi ca informatiile despre stocurile de gaz ale tarii vor fi atribuite secretului de stat.
Igor GROSU, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA: „Pentru ca la cate atrocitati si cate magarii si crime a comis statul asta agresor in Ucraina, te poti astepta la orice. De aceea, cumva, haideti, va rog, lasati-ne, nu mai aveti atata grija de noi. Noi am obosit de atata grija, 30 de ani tot ne purtati de grija si suntem acolo unde suntem.”
Radu MARIAN, DEPUTAT PAS: „Eu cred ca Putin nu cunoaste conceptul de economisire a gazelor naturale. Noi economisim gaze naturale si avem tot dreptul sa le pastram pentru mai tarziu si, probabil, domnul Putin care se scalda in gaze naturale si petrol nu intelege.”
Deputatii din blocul PSRM-PCRM au fost mai rezervati in declaratii.
Corneliu FURCULITA, DEPUTAT BCS: „Chiar nu-s specialist in stocarea gazelor. Eu am auzit foarte multe discutii referitor la acest fapt, probabil este o anumita strategie, nu o sa ma expun niciodata asupra factorilor energetici.”
Liderul comunist Vladimir Voronin, care astazi s-a aratat nostalgic dupa URSS...
Vladimir VORONIN, LIDER PCRM: „In aceasta zi, in padurea Belovejskaia Puscia, a fost semnat de trei alcoolici un document care a distrus marea noastra tara Uniunea Sovietica.”
...a evitat sa comenteze declaratia lui Putin despre rezervele de gaz ale tarii noastre din Ucraina.
De la inceputul razboiului in tara vecina, Republica Moldova a inceput sa faca stocuri de gaz in Ucraina si Romania, avand in vedere amenintarile Gazprom privind sistarea livrarilor catre Moldova. In prezent rezerva de gaz a tarii este de 250 de mln m3 de gaz, care sunt folosite acum pentru aprovizionarea populatiei de pe malul drept al Nistrului, intrucat volumele livrate de Gazprom ajung pe malul stang, in schimbul energiei electrice de la Centrala Cuciurgan.

