Un moldovean de 38 de ani a fost reținut în Italia, fiind suspectat de omor. Bărbatul ar fi încercat să jefuiască o femeie, înjunghiind mortal un tânăr și rănind pe un alt bărbat care au venit să apere doamna, scrie ilgiornale.it. Atenție, urmează imagini cu puternic impact emoțional.

Imaginile filmate de un martor arată cum moldoveanul încearcă să îi smulgă geanta unei trecătoare, aceasta a început a striga și a fugit în scara blocului. 

Femeia a rămas cu cicatrice pe față, spune poliția locală. Cu puțin timp înainte de asta, moldoveanul în vârstă de 48 de ani a mai comis un jaf. 

Acolo însă furtul a fost observat de doi tineri care au sărit în apărare, încercând să prindă hoțul. Înțelegând că poate fi prins, bărbatul a scos un cuțit și a lovit mortal pe unul dintre ei.

După ce a comis crima, moldoveanul a dat bir cu fugiții, dar poliția italiană a reușit să-l prindă la scurt timp.

Contactați de PRO TV, responsabilii MAE au spus că vor reveni cu detalii.

Ce spune presa din Italia despre cetățeanul moldovean

Este un cetățean moldovean în vârstă de 38 de ani, care locuiește improvizat în Italia, fiind fără adăpost. Acesta nu este un infractor condamnat și nu există alte crime împotriva lui. Potrivit anumitor ipoteze, banii obținuți din jafuri au fost într-adevăr folosiți pentru obținerea unei doze. Astfel, ar fi un traficant de droguri, precum și un dependent de droguri.

Pentru a putea comunica cu el autoritățile din Italia susțin că a fost nevoie de un traducător. Nu există dovezi ale prezenței membrilor familiei în Italia. Ieri, procurorul adjunct Federica Baccaglini l-a acuzat oficial pentru infracțiunile de omor și tâlhărie. 

Fiind fără adăpost, bărbatul de 38 de ani se află acum în spatele gratiilor în închisoarea locală. A fost apărat de apărătorul public al tribunalului de la Veneția Tiziana Nordio.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursă video: Telegram/ Corriere della Sera