Un tata si fiul sau de cinci ani au fost la un pas de a fi spulberati de un microbuz pe trecerea de pietoni. Barbatul care isi tinea copilul de mana a inceput sa traverseze strada regulamentar cand vehiculul s-a pornit din loc de parca nici nu i-a vazut. El spune ca asteapta ca politia sa se autosesizeze, iar soferul sa fie pedepsit.
Incidentul a avut loc la intersectia strazilor Grigore Ureche si Vasile Alecsandri. Din imaginile surprinse de o camera de supraveghere se vede cum barbatul care-si tinea de mana copilul paseste pe trecerea de pietoni cand semaforul arata verde. In acel moment, microbuzul care, cel mai probabil oprise pentru a lua pasageri porneste si trece la cativa milimetri de tata si copil.
Sorina OBREJA, REPORTER PRO TV: “Atunci cand semaforul arata verde, in aceasta intersectie pietonii au prioritate, iar masinile care ajung aici dupa ce vireaza de pe cealalta strada sunt obligate sa le acorde prioritate. Totusi, se intampla destul de des ca soferii sa nu respecte aceasta regula si sa treaca prin fata pietonilor, punandu-le viata in pericol.”
Inca in luna august, anul trecut, in cadrul campaniei Ucigasi pe treceri de pietoni, PRO TV a depus demersuri in adresa premierului si presedintelui parlamentului.
Am cerut cerut ca legislatia noastra sa fie adusa la standardele europene astfel incat neacordarea prioritatii pe trecerile de pietoni sa fie pedepsita cu suspendarea permisului de conducere pe un termen de 90 de zile, amenda si puncte de penalizare.
Sorina OBREJA, REPORTER PRO TV: “Incidente ca cel pe care vi l-am prezentat azi sunt obisnuite pe strazile din Moldova. Este o norma ca soferii sa nu acorde prioritate pietonilor si sa treaca prin fata lor fara sa le pese. Tocmai de asta PRO TV cere in continuare ca legislatia sa fie modificata astfel incat accidentele grave, produse in locurile in care pietonii ar trebui sa fie in siguranta, sa poata fi prevenite.”
Din vara de cand a fost lansata campania, deja 18 oameni au fost ucisi pe trecerile de pietoni, iar 60 – raniti. Chiar saptamana trecuta o femeie de 39 de ani a fost ucisa de un camion pe zebra, pe strada Tudor Vladimirescu din capitala.

