In dimineata zilei de 7 septembrie, mai multi cititori spuneau ca pe rafturile unor magazine lipseste painea de Balti. Cauza deficitului a fost un cuptor defectat. Administratia combinatului au informat ca problema a fost deja remediata, painea va aparea pe rafturi astazi, iar de maine totul va lucra intr-un regim obisnuit, scrie esp.md.

In prima parte a zilei, mai multi balteni s-au plans de lipsa in magazine a painii produse de combinatul local. Li se spunea ca acest lucru se datoreaza defectarii unui cuptor.

Directorul general al intreprinderii, Eduard Grama, a confirmat ci in aceasta noapte s-a defectat cuptorul. Defectiunea a fost remediata, insa painea vaa ajunge pe rafturi cu intarziere.

— Totul este normal. Painea n-a disparut nicaieri, ea va fi astazi, dar cu intarziere. Cuptorul a fost deja reparat. De maine totul va reveni la normal, a precizat Eduard Grama.

Prectic de ieri, Combinatul de paine din Balti a marit cu 25 de bani preturile la franzelele „Oraseneasca” si „De dimineata”. Intreprinderea a motivat cresterile prin preturile mai mari de achizitie a materiei prime. Un alt producator mare din Balti, „Baiur-Agro, de asemenea a declarat ca intentioneaza sa ridice preturile din aceleasi motive.

Sursa: