In ajun de Ziua profesorului, peste 70 de pedagogi si educatori din capitala au fost premiati in cadrul concursului ”Pedagogul anului”. Dascalii spun ca vor purta cu mandrie acest titlu si sunt ferm convinsi ca munca depusa de ei, zi de zi, aduce roade, iar asta se oglindeste in discipolii lor.
Profesoara anului cocheteaza cu limbile straine. Mai exact preda limba franceza si engleza la liceul teoretic ”Principesa Natalia Dadiani” si se numeste Tatiana Turcan.
Tatiana TURCAN, PROFESOARA, LICEUL PRINCIPESA ”NATALIA DADIANI”: ”Este o mandrie, o responsabilitate foarte mare.”
Timp de 17 ani a ghidat sute de elevi si spune ca este gata sa-si dedice tot restul vietii acestei misiuni.
Tatiana TURCAN, PROFESOARA, LICEUL PRINCIPESA ”NATALIA DADIANI”: ”E o bucurie enorma sa deschizi usa si sa le spui ceva interesant. Mie imi place, e o bucurie, e o mandrie, e un apogeu.”
Cu aplauze si muzica, au fost premiati si ceilalti profesori.
Si elevii le-au adus un omagiu dascalilior.
”Va multumim pentru eforturile depuse!”
”Si pentru ca toata lumea sa invete, pentru toata rabdarea si pentru toti nervii pierduti.”
Mai multi artisti de la noi, acompaniati de orchestra simfonica, au prezentat un recital pentru cadrele didactice prezente la eveniment.
Si in acest an, din cauza pandemiei, decernarea premiilor pentru pedagogi si educatori a avut loc intr-un cerc restrans, iar cei prezenti au purtat masti si au pastrat distanta. Maine, este celebrata ziua pedagogului.