Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, a anuntat ca in facturile pentru luna noiembrie au fost identificate cazuri in care gradul de vulnerabilitate energetica a consumatorului nu coincidea cu cel stabilit de Guvern. Astfel, reprezentantii companiei propun consumatorilor ca in aceasta luna sa achite suma care este indicata in factura, iar diferentele de suma care vor fi calculate in urmatoarele zile sau saptamani vor fi considerate ca avans pentru luna decembrie. 

„Au fost remarcate cazuri cand nivelul de vulnerabilitate sociala a unor consumatori, indicat in aceste documente de plata, difera de statutul stabilit de Guvern prin intermediul platformei www.compensatii.gov.md. In situatia actuala Moldovagaz propune consumatorilor sa plateasca sumele indicate in facturile aferente lunii noiembrie, iar discrepantele financiare identificate in urmatoarele zile/saptamani vor fi luate in considerare ca avans, dupa care recalcularea va fi inclusa in facturile pentru decembrie, care vor fi transmise consumatorilor la inceputul lunii ianuarie”, a scris Ceban pe canalul sau de Telegram. 

Totodata, aceasta a mentionat ca in cazul intrebarilor suplimentare, consumatorul poate apela centrul de contact al Moldovagaz la un numar unic 1304, sau poate contacta centrul de servicii clienti situat in Chisinau, Puskina 64, precum si sucursalele regionale ale companiei.a

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.