Nordul si centrul tarii a fost noaptea trecuta sub imperiul furtunilor insotite de grindina si trasnete periculoase. In mai multe localitati din Ungheni bucatile de gheata au depasit marimea unui ou de gaina. Acoperisurile a peste o mie de case au fost avariate, iar culturile din gradina sau facut una cu pamantul in doar cateva minute. Cel mai afectat este satul Petresti unde grindina a ciuruit ardezia de pe 300 de case.
Noaptea trecuta in mai multe localitati din tara, oamenii au trait un adevarat cosmar. La Ungheni, codul galben de grindina a facut prapad. In satul Petresti in doar cateva minute acoperisurile caselor au fost pur si simplu ciuruite de bucatile de gheata mari cat oul de gaina. Sotii Pendus sunt disperati. Din munca lor n-a mai ramas nimic.
Maria PENDUS “Asa pocnea si trosneai ca tocmai te lua groaza. In timp de 15 minute cu lopata puteai sa o ranesti si sa o scoti din ograda.”
Noaptea trecuta s-a dovedit a fi un test de rezistenta pus pe umerii lor si asa incercati de necazurile vietii.
Maria PENDUS “Trecuse de ora 12 si aici era plin cu apa. Curgea din pod si scoteam apa afara ca se ducea in sarai. Ma temeam sa nu fi fost un prapad.”
Nimeni n-a putut sta in calea grindinei. Bucatile de gheata au cazut napraznic, iar oamenii nu s-a incumetat sa iasa pe-afara, pana nu s-a potolit urgia.
Intaii pietrele fara ploaie au venit. Pietre mari cat ouale de gasca.
“Era apa pana la ciolanel. De parca in Titanic,s coteam cu leghenile. “
“Podul tot e ud, o curs apa prin vagonca, pereti, oboi, tot e ud, e scurs.”
“Noaptea la ora doua am pus hartie, penoplast prin borti, carton am varat prin borti ca sa nu se inmoaie tot podul.”
Legumele de prin gradini au ajuns un soi de terci.
“Tot e stricat si mere si visine si in gradina toata e stricata.”
Unii au fost raniti de bucatile mari de gheata.
Eugenia ROMAN “Am acoperit copilul ca veneam de pe deal si ca sa nu cada piatra pe ea, m-am pus ca closc puisorii cum se acopera, asa si eu. Si mi-a nimerit o piatra si mi-a crapat pielea.”
Mai multe geamuri s-au facut tandari la fel si parbrizele catorva masini.
"Parbrizul cred undeva 100 de euro, in afara de asta sunt toate paliturile. Munca este.
Potrivit celor de la Situatii Exeptionale grindina a distrus acoperisurile a peste 1000 de case din satele Petresti, Medeleni, Todiresti, Blindesti si Valea Mare din Ungheni. In aceasta dimineata, premierul Pavel Filip a convocat o sedinta de urgenta la Guvern, iar din rezerva de stat au fost oferite foi de ardezie, pelicula si cherestea pentru cei care au avut de suferit. 6 camioane cu foi de ardezie deja au ajuns in localitatile afectate.

