In majoritatea satelor din Moldova, locuitorii isi arunca deseurile pe unde nimeresc, in rapi, in gropi improvizate, sau la margini de padure. In raionul Glodeni doar 7 din cele 19 localitati au servicii de salubrizare decente, iar lumea lasa sacii cu gunoi la poarta pentru ca autospecialele sa ii ia. Pentru ca problema sa fie solutionata, spun ecologistii este nevoie ca autoritatile locale sa identifice terenuri unde sa fie autorizate gunoistile.
Tatiana locuieste in satul Dusmani. Femeia aduna deseurile la o gunoiste, iar de doua ori pe an, primavara si toamna cheama un tractor pentru a le transporta.
Tatana VERBAVA, LOCUITOR: “Am acasa loc pentru gunoi si il ducem unde sunt deseurile. Chemam tractorul, de la 150 de lei pana la 200, incarcam cu mana. “
Valeriu isi transporta singur gunoiul, aruncandu-l intr-o rapa si spune ca e gata sa dea si 30 de lei ca sa i se ia gunoiul din fata portii.
Valeriu TURCANU, LOCUITOR: "Il duc la rapa cu masina mea si cu remorca mea.“
Primarul satului spune ca nu exista o gunoiste autorizata asa ca nu are o solutie pentru sateni.
Petru RUSU, PRIMAR DUSMANI: “Carutele din sat se duc si iau gunoiul de la gospodarii si-l duc unde nimeresc. Sunt probleme foarte mari.”
Ar putea sa gaseasca transport pentru sateni, dar nu si o destinatie finala unde sacii sa fie aruncati.
Petru RUSU, PRIMAR DUSMANI: “Am vorbit cu un cetatean, are un tractor si o remorca. Sa o punem o data pe saptamana sa strangem. “
La Petrunea, oamenii au scapat de aceasta problema. In fiecare sambata autospecialele le iau sacii din fata casei.
” Punem in sac, scoatem la poarta, vine tractorul, a luat a dus pe deal. E foarte bine nu e imprastiat prin sat. “
“ E foarte bine, Europa la noi acasa. “
Locuitorii au de scos din buzunar cate 5 lei saptamanal pentru acest serviciu, iar pentru moment sunt de acord cu acest pret.
Colectarea gunoiului la Petrunea a inceput din anul 2015.
Iurie NASTAS, PRIMARUL LOCALITATII PETRUNEA: “Este rau ca se colecteaza putini saci. Avem si pierderi la acest serviciu, dar ne gandim ca numarul de saci se maresc.“
Cat despre celelalte localitati, serviciul de salubrizare ramane o problema atata timp cat nu va fi luata o decizie la nivel raional asa incat sa fie alocate terenuri unde sa fie autorizate gropile de gunoi, spune seful inspectoratului ecologic din Glodeni.
Vitalie MAHU, SEF INSPECTORATUL ECOLOGIC GLODENI: "Problema este de nivel local. Era necesara alocarea terenului pentru satia de transfer, pentru toate localitatile din Glodeni, dar la moment, in decurs de 2 sau 3 ani nu le-a iesit decizia consiliului.“

