Compania „Energocom” a anunțat că, în luna noiembrie, va procura circa 380.000 MWh pentru consumul malului drept al râului Nistru, din care 202.000 MWh (sau aproximativ 53%) - de la Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană.

În jur de 95.000 MWh (sau 25%) vor genera centralele termice din Chișinău și Bălți. 

Conform prognozei, se estimează ca parcurile și instalațiile de energie verde să producă 16.412 MWh, ceea ce va constitui puțin peste 4%.

Din luna noiembrie, Energocom va cumpăra 20 MWh bandă de la Centrala nucleară de la Cernavodă (România), o cantitate dublă față de luna octombrie. În total, de la Nuclearelectrica vor fi achiziționați 14.400 MWh (sau aproximativ 4%).

În plus, se planifică a fi cumpărat de pe bursa română OPCOM circa 51.625 MWh (în jur de 14%), în special energie necesară pentru orele de vârf cu consum mare.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.