In plina pandemie, cand spalatul mainilor este principalul scut impotriva coronavirusului, orasenii din Sangerei nu au apa la robinet. Oamenii sunt nevoiti sa care apa la bloc cu caldarea de la fantanile care sunt poluate. Autoritatile spun ca apeductul este vechi si uzat, dar bani ca sa il repare nu au.
De cateva saptamani, mai multi locuitori din orasul Sangerei nu mai au apa la robinete cat e ziua de lunga.
Elizaveta HADIRCA, LOCUITOAREA ORASULUI SANGEREI: “Nu-i apa. Este numai noaptea, dar eu noaptea nu vad si nu ma pot duce sa iau apa. Iau o caldare, doua, si imi ajunge. In tot anul, vara, apa nu avem.”
Localnicii spun ca asteapta noaptea pentru a putea sa se aprovizioneze cu apa, dar si aceasta nu poate fi consumata pentru ca este cu viermi.
“Astept putina apa si aceea e cu viermi, dar cauza nu o cunosc. Nu am ce da la un copil, la un pui. Trebuie sa aduc cu caldare de departe.”
Iar unii nu au apa la robinet de cateva luni deja.
“Stam noaptea, nu dormim si asteptam ca sa vina apa sa umplu caldarile si ce mai am prin curte. Vreo trei luni, daca nu mai mult.”
“Altii n-au apa chiar cu lunile intregi. Nici macar sa bea o cana de apa. Cateodata ii suna la ora doua noaptea si vin la mine sa bea apa, pentru ca nu au.”
Primarul orasului insa spune ca aceasta problema apare in fiecare an, pentru ca sistemul de apeduct este uzat, iar resursele de apa sunt risipite.
Arcadie COVALIOV, PRIMARUL ORASULUI SANGEREI: “In oras nu avem un apeduct performant. Acesta este din anii ‘70 si este depasit. Noi avem pierderi mari de apa, pana la 40%. Este vorba de starea deplorabila a rezervoarelor, apa curge din ele.”
O solutie temporara ar fi curatarea fantanilor artizanale, spun cei de la Apa-Canal. Pentru a implementa un proiect de reconstructie a apeductului, dar si a sistemului de canalizare din oras, este nevoie de 40 milioane de lei.

