In satul Festelita din Stefan-Voda, astazi a fost pusa temelia unei biserici. Primarul si localnicii, cu sustinerea Patriarhiei romane si a preotului venit tocmai din Sibiu, au cladit primele pietre ale lacasului sfant, care va aduce lumina si credinta in sat. Banii alocati pentru ridicarea bisericii sunt putini, dar satenii spun ca vor contribui si ei.

De dimineanta, satenii din Festelita s-au rugat in capela, care va servi drept lacas sfant, pana cand va fi construita biserica. Primele pietre de temelie au fost puse astazi, iar greul abia urmeaza.

“Se pune piatra de temelie in constructia noii biserici si se sfinteste paraclistul si ne-am adunat cu toti sa sarbatorim acest eveniment important pentru localitatea noastra.”

“Eu sper ca aceasta constructie va fortifica credinta localnicilor. Este un eveniment istoric. Asa o constructie necesita surse financiare foarte mari, este vorba de cateva milioane de lei.” 

Pentru ca bani sunt putini, localnicii spun ca vor contribui si ei pentru a vedea cat mai curand biserica ridicata.

“Cat va da Domnul, cat vom putea, atat vom dona. Suntem fericiti.”

Primul suport vine din partea secretariatului pentru culte de la Bucuresti, care a alocat deja 600 de mii de lei pentru biserica din Festelita. Iar preotul care va tine slujbele in lacasul sfant a venit tocmai din Sibiu, pentru a aduce credinta in casele oamenilor.

Nicolae TUDUREANU, PRIMARUL SATULUI FESTELITA:“Acest lacas este cu incarcatura emotionala aparte, va fi inchinat si celor 45 de eroi romani inhumati in cimitirul parohial de la noi cazuti la Nistru in cel de-al doilea razboi mondial.” 

Lucrarile de constructie au fost mai anevoiase, pentru ca muncitorii au descoperit si un izvor cand au sapat fundatia. Arhitectorii spera ca in cel mult doi ani, cu suportul oamenilor, biserica isi va putea deschide usile pentru credinciosi.