In timp ce multi dintre moldoveni isi gasesc un rost si un trai mai bun in tari straine, iata ca un francez a decis sa se mute definitiv ...la noi. Tanarul a ales sa traiasca intr-un sat din raionul Rezina si spune ca aici are parte de viata la care a visat intotdeauna. 

Fost lemnar de meserie, Fred Gonnetan s-a mutat la Horodiste acum 6 ani. Tanarul spune ca, initial, a venit in Moldova la rugamintea unui prieten de-al sau. 

In mod surprinzator, tara noastra l-a impresionat mult pe Fred. Francezul nu a stat prea mult pe ganduri si si-a cumparat o casuta de care este foarte mandru. Mai mult, tanarul sustine ca traiul la tara este exact ceea ce a cautat.

In mica sa gospodarie, tanarul are de munca ziua intreaga, iar de curand acesta a deschis si o mica afacere.

Faimoasele cascavaluri frantuzesti se produc la nici 200 de metri de casa in care locuieste Fred, intr-o mica fabrica ce functioneaza 3 zile pe saptamana.

La Horodiste se fac cateva tipuri de cascavaluri, produse dupa tehnologia franceza.

Deocamdata, Fred traieste singur in casuta sa si spune ca isi asteapta cu nerabdare prietena ce va veni aici tocmai din Elvetia.