Sentinta in cazul lui Iurie Chirinciuc va fi pronuntata la data de 2 august, asta au anuntat procurorii la prima sedinta de judecata. Intre timp, fostul ministru al transporturilor a fost eliberat din arest la domiciliu si plasat sub control judiciar.
Fostul ministrul al Transporturilor este acuzat ca ar fi facut presiuni asupra unei companii, care urma sa repare soseaua de centura a municipiului Chisinau, sa cedeze jumatate din lucrari unui alt agent economic, dar si jumatate din bani, fiind vorba de 4,5 milioane de euro.
De asemenea, fostul ministru, este banuit ca ar fi dat indicatii sa fie reparat din banii publici un drum de acces din raionul Ungheni, unde era amplasata o companie afiliata lui. Potrivit procurorilor, atat ministrul cat si cei doi agenti economici care figureaza in dosar si-ar fi recunoscut in totalitate vina si le-ar fi povestit in amanunte schema de spalare de bani pusa la cale de ei.
La sfarsitul lunii aprilie cand a fost retinut, fostul ministru al Transporturilor se declara nevinovat. Chirinciuc risca pana la 15 ani de inchisoare, insa pentru ca si-ar fi recunoscut vina, procurorii ar putea cere mai putin.


