Încă o dronă a survolat astăzi spațiul aerian al țării noastre. Aparatul de zbor a traversat din direcția localității Verhnia Slobidka, regiunea Vinița spre localitatea Frunzeuca, raionul Camenca, segmentul transnistrean.
UPDATE 15:00 Potrivit Centrului Operații Aeriene, aparatul de zbor fără pilot a reapărut pe ecranele sistemelor de monitorizare pe scurt timp. Ulterior la ora 14:12 acesta a dispărut în proximitatea localității Meșeni, raionul Rezina.
Potrivit Ministerului Apărării, aparatul de zbor a dispărut de pe sistemele de monitorizare la ora 14:10, în proximitatea localității Pepeni, raionul Sîngerei.
Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.
Spațiul aerian al Republicii Moldova - încălcat în repetate rânduri
De la începutul războiului din Ucraina, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat în repetate rânduri, iar fragmente de drone și rachete au fost descoperite pe teritoriul țării. Chișinăul a condamnat incidentele, în timp ce Moscova a respins acuzațiile.


