Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova atenționează moldovenii să verifice condițiile meteorologice și atenționările oficiale emise de autoritățile din Grecia și Turcia înainte de planifica o călătorie în zonele date. Atenționarea vine în contextul numărului mare de incendii înregistrate în perioada estivală.
Potrivit MAE, în Turcia au fost înregistrate 44 de focare de incendii, 30 dintre acestea în zonele rurale și 14 în zone forestiere. Temperaturile foarte ridicate din această perioadă sporesc riscul producerii incendiilor. Un incendiu de mari proporții a izbucnit într-o stațiune renumită din Turcia, populară printre turiștii români. Flăcările, care s-au extins rapid în diverse părți ale Kușadasî, amenință locuințele și hotelurile din zonă.
În Grecia, situația este similară, incendiile de vegetație cauzând probleme majore. De exemplu, o pădure din apropierea Atenei a fost mistuită de flăcări, iar vânturile puternice au dus fumul până în centrul capitalei, unde s-a simțit un miros puternic de lemn ars.
În acest context, MAE recomandă cetățenilor Republicii Moldova să manifeste precauție în zonele afectate și să monitorizeze îndeaproape mass-media locală.
Cetățenii sunt încurajați să-și anunțe prezența în zonele de risc prin contactarea misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale Republicii Moldova din Turcia și Grecia. De asemenea, se recomandă ca aceștia să se asigure că dețin suficiente resurse de combustibil, apă, alimente și să mențină în stare de funcționare mijloacele mobile de comunicare.
În cazul unor alerte telefonice privind izbucnirea unor incendii în zona în care se află, cetățenii sunt sfătuiți să urmeze instrucțiunile autorităților locale și ale reprezentanților unităților hoteliere.
Pentru asistență consulară, contactați:
Ambasada Republicii Moldova în Republica Turcia:
Telefon: +90 541 687 21 04
Email: ankara@mfa.gov.md consulat.ankara@mfa.gov.md
Consulatul General al Republicii Moldova la Istanbul:
Telefon: +90 535 983 01 73
Email: istanbul@mfa.gov.md
Ambasada Republicii Moldova în Grecia:
Telefon: (+30)210699-03-72
Email: atena@mfa.gov.md consulat.atena@mfa.gov.md
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


