Incendiu puternic în orășelul Codru. Două vile au fost mistuite de flăcări, după ce în una dintre curți s-a aprins iarba uscată. Patru echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge flăcările. Mai mult, unul dintre proprietari a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
În imaginile surprinse de martori se vede una din locuințe care pur și simplu este mistuită de flăcările care au cuprins toate încăperile. Zona a fost acoperită de un fum dens.
Patru echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge flăcările.
Tatiana MUNTEAN, OFIȚER DE PRESĂ, IGSU: „Ajunși, angajații IGSU au stabilit că focul s-a răspândit spre două vile. În timpul localizării incendiului din interiorul unei vile afectate a fost evacuată o butelie de gaz, astfel fiind evitat riscul producerii unei explozii.”
Totodată, a fost evacuat și unul dintre proprietari, care a încercat cu forțele proprii să stingă focul. Acesta a primit arsuri la ambele mâini și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. După două ore, incendiul a fost lichidat. Acum specialiștii urmează să stabilească circumstanțele producerii acestuia.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

